21 de familii din Soroca ar putea fi obligate să elibereze locuințele sociale / VIDEO

0
6365

La ședința Consiliului Raional Soroca din 17 februarie 2022, unul dintre subiectele de pe ordinea de zi este și cel cu privire la rezoluțiunea contractelor cu beneficiarii locuințelor sociale din municipiul Soroca. 20 de familii nu mai întrunesc condițiile Regulamentului cu privire la modul, selectare și distribuireа locuințelor, iar într-un caz este vorba de neachitarea chiriei apartamentului, fiind acumulată o datorie de 17530 lei.

Autoritățile publice locale spun că nu este decizia lor, ci sunt nevoiți să se conformeze recomandărilor Curții de Conturi și să remedieze deficiențele constatate prin revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale.

Cetățenii sunt indignați pe motiv că au aflat întâmplător abia înainte de ședință despre această situație. Și într-adevăr acest subiect nu se regăsea inițial, în dispoziția președintelui raionului cu privire la convocarea ședinței ordinare a Consiliului Raional Soroca, fiind adăugat pe ultima sută de metri.

Președintele Raionului Soroca, Veaceslav Rusnac afirmă la rândul său că nu putea să anunțe cele 21 de familii despre posibila rezoluțiune a contractului, atât timp cât nu cunoaște cum vor vota aleșii raionali.

Diana Tanas, profesoară: La etapa când am depus dosarul pentru apartament social, m-am condus de cerințele expuse de CR, m-am regăsit în categoria tinerilor specialiști, care pot fi în această categorie până la vârsta de 35 de ani, dosarul a fost examinat și prin surprindere am trecut. Blocul social nu este destinat doar pentru pături social vulnerabile precum, persoane cu dizabilități, familii numeroase, monoparentale etc. Să fii tânăr în Republica Moldova, înseamnă să fii vulnerabil, fiindcă posibilitățile de creditare sunt acordate în condiții dezavantajoase, salariile bugetarilor sunt mici iar achiziționarea unui imobil este și o să fie mult timp o problemă pentru tineri. De aceea nu consider, corectă decizia de a rezilia contractele. După expirarea a celor 5 ani, putea fi schimbat Regulamentul de acordare a locuințelor sociale și ulterior, beneficiarii să cunoască din timp despre eventualele schimbări. Or, în condițiile actuale, văd rezonabilă decizie de a lăsa tinerii specialiști până la finele anului 2022.

Arcadie Grosu, medic: Am aflat și noi că ei vor să rupă contractul, fiindcă avem un salariu ce depășește suma de 7000 lei. Noi suntem tineri specialiști, dar cred că ei n-au nevoie de noi. Numai ei știu ce fac și Curtea de Conturi.

După majorările din ultimii ani a salariilor unor categorii de bugetari, inclusiv și a medicilor, aceștia riscă să fie obligați să plece din locuințele sociale. Cu toate că de la bun început, acestea au fost predestinate anume pentru ca tinerii și specialiștii de care are nevoie sectorul bugetar, să rămână acasă, dar să nu fie nevoiți să plece peste hotare. Astfel reiese că statul are nevoie doar de bugetari săraci.

Locatarii incluși pe lista celora care urmează să părăsească locuințele sociale, afirmă că ei au fost corecți și au prezentat informații despre banii primiți, în timp ce alții ar fi ascuns o parte din venituri, ca să rămână să locuiască în casele sociale. Aceștia sunt revoltați și mai spun că autoritățile nu au fost transparente la selecția celor pe care ar putea să-i oblige să plece din aceste locuințe.

Veaceslav Rusnac ne-a declarat că la nivel local este nevoie de specialiști, și că autoritățile publice locale nu au nici un interes ca medicii și profesorii, sau alți bugetari să plece din raionul nostru. În caz că decizia va fi votată de consilierii raionali, locatarii au la dispoziție două luni pentru a-și găsi altă casă.

Amintim că proiectul locuințelor sociale a fost implementat de Consiliul raional Soroca în parteneriat cu Primăria oraşului și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcţiilor, din împrumutul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, fiind și o contribuţie a autorităţilor publice locale.

Articolul precedentIată ce puteți citi în ziarul „Observatorul de Nord” de mâine / VIDEO
Articolul următorNumai în primăriile Șolcani, Oclanda și Dubna a fost instituit Codul roșu de alertă epidemiologică.
Vadim Șterbate
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.