Ce spune culoarea neagră despre oamenii care o poartă?

0
1005
fotografie simbol

Mereu oamenii s-au împărțit în două categorii – cei care poartă haine colorate și cei a căror chemare a sufletului este spre negru. Am studiat câteva materiale în care această culoare se explică a fi de prestigiu, dar unele studii ne mai arată că pe timpuri culoarea neagră semnifica doliu, tristețe și depresie. Mai puteți găsi și informații aberante în care se vorbește că negru creează o stare de depresie pentru cel care o poartă  sau acel om deja trăiește stări de anxietate, nu are capacitatea de a-și controla emoțiile și de obicei are o stare toxică.

Pentru a afla care este totuși semnificația acestei culori și prin ce se deosebesc cei care poartă negru de cei care poartă colorat, am apelat la psihologul sorocean Dina Palca. Conform cunoștințelor care le posedă despre trend-urile, stilurile și plăcerile interioare a oamenilor ea ne-a povestit câteva despre cea mai închisă, dar și cea mai iubită culoare de unii…. negru. „Persoanele care poartă ținută de culoare neagră semnifică un mesaj interior al subconștientului despre, curaj, putere, distanță, granițe, clasică și a fi stăpân pe propriile picioare. Această culoare este simbolul puterii și al prestigiului. Când porți negru translezi încredere în sine și dorința arzătoare de a fi eroul vieții tale. E despre autosuficiență, eleganță, stil. Stil – celebra rochiță neagră Coco Chanel, care presupune frumusețe prin simplitate și rafinament. A purta negru presupune a ieși din tipare puse de societate. Azi nu mai avem nevoie să ne ghidăm de standarde vechi, precum negru este despre „doliu”,  ci despre propria rețetă inedită de a fi în negru care îți oferă o savoare deosebită de a fi unic”.

Totuși, culorile ne reflectă stările noastre emoționate, dar mai trebuie să ținem cont și de vestiții designeri care nu cred în mituri și povești, dar aleg culorile sezoanelor după alte criterii.

Valeria Prisacari


Articolul precedentRomânia mai acordă RM 100.000.000 de euro! Vezi unde vor fi investiți acești bani.
Articolul următorNumărul infectărilor nu scade – ieri, +3.024 de noi cazuri.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.