Săptămâna Mare este ultima și cea mai semnificativă perioadă a Postului Mare. Aceasta începe cu Duminica Floriilor, cunoscută și ca sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, pe care am sărbătorit-o ieri, 28 aprilie.
Săptămâna Mare este cunoscută sub două denumiri: Săptămâna Mare și Săptămâna Patimilor, denumire ce are rădăcini în tradiția creștină greacă. Datorită acestei tradiții, zilele acestei săptămâni sunt numite: Lunea Mare, Marțea Mare și așa mai departe. Săptămâna Mare este denumită astfel nu pentru că zilele sau orele sunt mai lungi, ci pentru că în această perioadă s-au petrecut evenimente majore și minuni realizate de Mântuitorul nostru.
Această săptămână este, de asemenea, numită Săptămâna Patimilor, unde ”patimă” semnifică ”suferință”. În această perioadă, credincioșii comemorează suferințele Fiului lui Dumnezeu înainte de crucificare.
În Săptămâna Mare, nu se sărbătoresc zilele sfinților, nu se pomenesc morții, nu se țin nunți sau botezuri; toate ritualurile sunt dedicate pregătirii pentru Învierea lui Hristos și pentru Paști.
Lunea Mare
În prima zi, Biserica își aduce aminte de Patriarhul Vechiului Testament, Iosif cel Frumos, al cărui parcurs de viață prefigurează în multe privințe calea Mântuitorului. Conform cărții biblice Genezei, Iosif a fost unul dintre cei 12 fii ai patriarhului Iacov, care a trăit în jurul anului 1700 î.Hr. Iosif, fiul preferat al tatălui său, a avut adesea vise profetice. Frații lui, invidiați de aceste viziuni, au decis să scape de el, vânzându-l unor negustori care mergeau în Egipt pentru 20 de arginti.
În Egipt, Iosif s-a aflat în slujba șefului gărzii regale, Potifar, și i-a câștigat încrederea. Totuși, soția stăpânului său a încercat să-l seducă, iar după ce a fost respinsă, l-a acuzat pe Iosif că a încercat să o violeze, ceea ce a dus la încarcerarea lui. În închisoare, Iosif a devenit cunoscut pentru capacitatea sa de a interpreta visele. În cele din urmă, el i-a prezis lui Faraon apropierea unei foamete și a dezastrelor, ceea ce l-a propulsat la poziția de demnitar șef în Egipt.
În plus, în Sfânta Luni, credincioșii ortodocși își amintesc și de uscarea de către Hristos a smochinului sterp, devenit simbol al ipocriziei fariseilor și cărturarilor bisericești cu care Iisus a luptat.
În ziua de luni din Săptămâna Mare începe ritul de preparare a mirului, un ulei aromat special consacrat, care este folosit pentru ungerea după botez. Mirul se prepară timp de trei zile și include un amestec de 50 de uleiuri diferite, ierburi și rășini parfumate. Este sfințit în Joia Mare.
Marțea Mare
A doua zi din Săptămâna Mare este dedicată predicii lui Hristos în Templul din Ierusalim și în afara acestuia. Marii preoți, auzind cuvintele lui Iisus, au vrut să-l prindă și să-l omoare, dar nu au îndrăznit să atace deschis, de teama reacției poporului care L-a primit pe Hristos ca profet.
Evanghelia spune că, în Marțea Mare, Hristos le-a vorbit ucenicilor Săi despre a doua Sa venire și le-a oferit două pilde: pilda talanților și pilda celor zece fecioare. Pilda talanților subliniază importanța utilizării abilităților și resurselor oferite fiecăruia pentru a produce ‘fructe’. Pilda celor zece fecioare ilustrează necesitatea de a fi mereu pregătiți pentru venirea Mântuitorului, comparându-i pe cei pregătiți cu fecioarele care aveau lămpile aprinse.
Când fariseii au auzit aceste pilde, au încercat să-L prindă în capcană pe Hristos cu întrebări viclene, întrebându-L dacă este permis să se plătească tribut lui Cezar. Hristos a răspuns arătându-le un dinar roman pe care era chipul lui Cezar și a spus: ‘Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu’.
Miercurea Mare
În a treia zi, Biserica își amintește simultan de două evenimente marcante: ungerea lui Hristos cu mir de către o femeie în Betania și trădarea Lui de către Iuda. Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei 12 apostoli, a acceptat 30 de arginți de la marii preoți pentru a-L trăda pe Învățătorul său.
Joia Mare
Joia Mare este dedicată Cinei celei de Taină, când la masă cu cei mai apropiați ucenici ai săi Mântuitorul a stabilit Sfânta Împărtășanie. Potrivit Evangheliei după Matei, Mântuitorul a luat pâine, a frânt-o cu binecuvântare și a împărțit-o ucenicilor, spunând că acesta este trupul lui. După aceasta, le-a dat un pahar de vin, care personifică sângele lui Hristos. În consecință, acceptând sfânta împărtășanie, credincioșii par să se unească cu Hristos și să ia parte din El în ei înșiși. Sacramentul care are loc în Joia Mare are o semnificație specială pentru creștini.
În catedrale, în Joia Mare, se face ritualul spălării picioarelor. Ritualul are loc în amintirea smereniei de care a dat dovadă Fiul lui Dumnezeu spălând picioarele ucenicilor săi înainte de Cina cea de Taină. În plus, în acea seară, Isus a prezis lepădarea lui Petru.
Potrivit tradiției ortodoxe, credincioșii joi dimineața încep să se pregătească de Paște: fac curățenie în casă, merg la baie, vopsesc ouă și coc prăjituri de Paște.
Vinerea Mare
Vinerea Mare este cea mai întunecată și mai tristă zi din ultima săptămână a Postului Mare. Creștinii își amintesc de suferința de pe Cruce și de moartea lui Isus Hristos. Scriptura spune că pe drumul spre Calvar, Hristos a fost bătut de soldații romani care îl însoțeau. Ei au pus o coroană de spini pe capul lui Isus și l-au forțat să poarte singur o cruce grea.
Cu toate acestea, cele mai dificile ore din viața Mântuitorului au început din momentul răstignirii. Într-adevăr, în lumea antică o astfel de pedeapsă era considerată dureroasă, crudă și rușinoasă.
În amintirea acestor evenimente, în biserici au fost citite încă de joi seară 12 pasaje din Noul Testament. Liturghia nu se face vineri. La sfârșitul zilei, este scos Giulgiul lui Hristos cu chipul lui Mesia culcat în mormânt. Se așează pe o masa special pregătită. Apoi toată lumea se înclină și o sărută. Înainte de îndepărtarea giulgiului, credincioșilor le este interzis să mănânce orice mâncare, aceasta este ziua celui mai strict post din an.
Sâmbăta Mare
Sâmbăta Mare este dedicată zilei înmormântării lui Hristos. Potrivit legendei, intrarea în peștera în care zăcea trupul lui Isus a fost ordonată să fie închisă cu o piatră și păzită de paznici.
În ajunul miezului nopții, în biserici se sărbătorește oficiul de la miezul nopții, la capătul căruia clerul poartă giulgiul la altar și îl așează pe tron. Toți cei prezenți așteaptă începutul Paștelui. Punctul culminant al nopții de Paști este procesiunea religioasă, în cadrul căreia credincioșii merg să-L întâlnească pe Hristos cel înviat.
Focul Sfânt coboară în Biserica Învierii lui Hristos din Ierusalim, după care este adus în diferite părți ale lumii.
