XTimeProfessionally – drumul spre Finală prin Descoperire și Inovație

0
7

 Pe 22 martie curent, în municipiul Chișinău s-a desfășurat Finala Națională FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026, – un eveniment plin de emoții, creativitate și spirit de echipă.

 

Echipa XTimeProfessionally, din cadrul Instituției Publice Gimnaziul „Viorel Cantemir”, satul Sofia, a avut prilejul să participe la această competiție deosebită, după luni de pregătiri intense, muncă în echipă și multă dedicație.

Tema competiției ne-a provocat să explorăm, să inovăm și să descoperim soluții noi, combinând cunoștințele cu creativitatea și gândirea logică.

În această perioadă, am dezvoltat un proiect de inovare și am construit un robot, capabil să îndeplinească diverse misiuni, care ne-au testat răbdarea, perseverența și spiritul de echipă.

Suntem mândri să anunțăm că robotul nostru s-a clasat pe locul II la proba robotului, demonstrând performanță, strategie și determinare în competiție. Am obținut Premiul Special „Descoperire”, o recunoaștere a muncii noastre și a dorinței de a învăța și de a explora lucruri noi.

Un rol esențial în parcursul nostru l-a avut doamna Larisa Pogoneț, care a obținut Premiul Antrenorului, pentru implicarea, răbdarea și sprijinul oferit echipei. Datorită ghidării și susținerii dumneaei, am reușit să ne dezvoltăm și să ajungem până în finală.

Prin valorile fundamentale FIRST LEGO League – colaborare, respect, incluziune și spirit de echipă – am învățat cât de important este să lucrăm împreună și să nu renunțăm.

Această experiență ne-a motivat să continuăm să evoluăm, să inovăm și să visăm mai departe.

 Elena BANARU, corespondentă voluntară HTSJ, Centrul de Creație a Copiilor (filiala Sofia)


  • ETICHETE
  • AB
Articolul precedent„Restricţiile impuse pentru INIMA Moldovei şi partidul Şor sunt ilegale” – interpretări distorsionate a avizului Comisiei de la Veneţia
Articolul următorANSA a blocat la frontieră peste 13 tone de produse alimentare cu nivel periculos de acizi grași trans
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.