Vinişor de poamă rară.. (GALERIE FOTO)

0
76

Mihai Cuţescu din satul Hristici este un vinificator binecunoscut în regiunea noastră, fiind unul dintre favoriţii concursurilor tradiţionale pentru cel mai bun vin de casă. Gospodarul are plantate mai multe soiuri de poamă, atât de masă cât şi tehnice, din care face un vin gustos despre care i s-a tot dus vestea.

“Fermentarea vinului depinde de temperatură, dacă e cald aceasta durează 3-4 zile, ne spune viticultorul. Odată cu scăderea temperaturilor procesul se lungeşte, mai ales că şi poama este mai rece. De obicei poama se ridică formând o “cuşmă”, şi ca ciclul de fermentare să fie deplin trebuie de trei ori să apăsăm această cuşmă apoi nu mai umblăm la vas vreo jumătate de zi. După aceasta vinul este turnat în poloboace. Procesul de fermentare se prelungeşte şi în butoaiele din beci, cam încă vreo 40 de zile. Se recomandă tuturor să bea tulburel, este bun pentru sănătate şi curăţă organismul”. Bolile au cam afectat calitatea strugurilor din roada curentă, ne zice domnul Cuţescu, dar oricum va avea vreo cinci soiuri de vin, în plus va face ca şi în alţi ani cupaje.

“Acum nu mai folosesc zdrobitoarea manuală care se utiliza pe timpul părinţilor. Am trecut la una modernă, care separă boabele de ciorchine, altfel din cauza acestora vinul ar fi avut mai multă aciditate şi ar fi fost mai acru. Pe vremuri şi buneii noştri când aveau timp alegeau boabele de pe ciorchine”. Are peste 30 de ani experienţă în domeniu aşa că ar avea şi unele sfaturi pentru tinerii gospodari. “Eu am deprins procesul de la părinţi, plus am mai adăugat cunoştinţele şi studiile obţinute pe parcurs. Aşa că le recomand să respecte toate regulile vinificaţiei şi să ştie că un vin bun iese dintr-un produs bun. La fel trebuie să spele bine vasele, ca să nu aibă miros, atunci şi vinul va fi reuşit. Nu recomand să păstraţi vinul în vase de plastic, mai bine în poloboace de stejar sau salcâm. Nici cele din inox nu sunt rele, dar tot mai mult te atrage un vin dintr-un poloboc de lemn”. Sănătate, ne spune la final bărbatul, cinstind un păhar de tulburel.

Articolul precedentAstăzi începe Campania de toamnă de salubrizare
Articolul următorPROIECT SOCIAL: Cu eforturi comune, pentru scări bune
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.