Orchestra Națională de Tineret a Moldovei invită sorocenii la al treilea concert din cadrul Turneului muzical național „Țară mică — dulce cântec!”, care va avea loc pe 9 octombrie la Cetatea Soroca, ora 17:00. Piesele din repertoriul turneului vor fi interpretate în premieră de către Moldovan National Youth Orchestra, alături de dirijorul Andriano Marian, iar ca soliști vor evolua Cătălin Josan, Simona și Ștefan Albu.
Tematica turneului fiind „Nostalgia Muzicală”, în cadrul căruia vor fi interpretate cântecele anilor 1980, a artiștilor consacrați ai Moldovei, precum: Ștefan Petrache, Anatol Dumitraș, Mihai Dolgan, Oleg Milștein, Valentin Dînga, Petre Teodorovici.
Turneul muzical național „Țară mică — dulce cântec!” este organizat de către Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, alături de Ministerul Culturii și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Alte două concerte vor avea loc la Drochia (Parcul Central), 7 octombrie, ora 18:00 și la Bălți (Piața Vasile Alecsandri), 8 octombrie, ora 18:00.