Top 10 credințe și tradiții populare despre luna mai

0
13

 Luna mai este o perioadă excelentă, plină de soare și de flori, în care miresele ar trebui să fie fericite și să nu țină cont de vorbele din bătrâni.

Top 12 credințe și tradiții populare despre luna mai

  1. Bea un pahar de vin pe 1 mai, de Armindeni, să fii sănătos și roșu în obraji, să ai putere de muncă toată vara.
  2. Dacă în serile lunii mai apare rouă și este timp răcoros, atunci vom avea belșug la vin și fân.
  3. Ploaia caldă a lunii mai este o binecuvântare pentru culturile de grâu și de porumb.
  4. Dacă în luna mai năpădesc gândacii, atunci vom avea un an mănos.
  5. Furtunile cu tunete și fulgere din luna mai ne prevestesc un an roditor.
  6. Dacă luna mai este ploioasă, atunci vom avea un iunie secetos.
  7. Dacă luna mai este seacă, adică secetoasă, atunci vine iulie cu ploi mari și inundații.
  8. În luna mai este musai să semeni legumele, hrișca, meiul și inul. La mijlocul lunii mai se seamănă castraveții și roșiile, pentru a crește mari și sănătoase.
  9. În prima zi de mai, românii sărbătoreau copacii și pădurile și împodobeau porțile cu crengi verzi de salcii sau de plop. La casele cu fete se plantau la poartă mesteceni să le poarte noroc de măritiș bun.
  10. Tot pe 1 mai, de Armindeni, oamenii puneau la intrarea în casă o creangă înverzită care se lăsa până la primul seceriș, apoi cu ea porneau focul în cuptor pentru a coace prima pâine din grâu nou. Această creangă era numită Stâlpar, Prepeleac sau Pom de mai.
  11. Dacă auzi cucul în luna mai, înseamnă că va fi vara lungă.
  12. Dacă își face cuib rândunica la casa ta, în luna mai, înseamnă că ești binecuvântat și vei avea o soartă norocoasă!

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCum sărbătoresc oamenii Ziua Muncii în diferite țări?
Articolul următorȘi din nou, despre Valea Curechiului – mobilitate urbană și spații publice modernizate
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.