Sorocenii pot merge în Ucraina, dacă …

0
399

  Conform ultimei actualizări întreprinse de guvernul de la Kiev, cetățenii Republicii Moldova pot merge în țara vecină dacă:

  1. Prezintă la graniță Polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 sau cheltuielile pentru carantină;

 2. Prezintă rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 72 de ore înainte de trecerea frontierei de stat;

3. Prezintă Certificatul medical emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea unui curs complet de vaccinare contra COVID-19 cu vaccinuri care sunt incluse în lista OMS.

Aceste acte trebuie  să fie eliberate sau traduse în limba engleză. Testarea, vaccinarea și autoizolarea nu sunt necesare în cazul copiilor cu vârsta sub 12 ani. Dacă persoana nu va prezenta niciun document din cele enumerate mai sus, autoritățile ucrainene nu-i vor permite trecerea frontierei.

Pe de altă parte, cetățenilor Republicii Moldova sosiți din Federația Rusă, India, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Portugalia sau care s-au aflat pe teritoriul acestor state cel puțin 7 zile, li se interzice trecerea frontierei fără un rezultat negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului coronavirusului SARS-CoV-2, care va fi efectuat contra plată nemijlocit în punctele de trecere.


Articolul precedentValuta europeană s-a scumpit cu 15 bani, în comparație cu leul moldovenesc
Articolul următor65 noi cazuri de infectare și o persoană răpusă de Covid-19, ieri
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.