După cum și era de așteptat, în cursa pentru cele 101 mandate din parlament s-a înscris mai multă lume, chiar mai multă decât și-a imaginat fiecare dintre noi, cu siguranță. La o adică, nimic ieșit din comun nu se întâmplă, fiindcă a lucra parlamentar nu înseamnă a căra pietre, dar există totuși și o nedumerire — printre pretendenți se regăsesc persoane care consideră că se poate intra în aceeași apă de două ori, chiar și după ce și-au adus aportul la discreditarea forului legislativ (dacă e să credem sondajelor de opinie). Am aruncat și eu o privire asupra listelor de candidați în deputați și am observat, nu fără stupefacție, că 60-70 la sută din ei au fost deja în parlament sau sunt lideri politici.
Astfel, cel puțin pentru mine, mai rămâne o enigmă faptul de ce funcția de slugă a poporului (orice am zice noi, dar a fi slugă la cineva nu este tocmai cel mai bun lucru) este atât de populară și atât de atrăgătoare, dacă mulți din acei care au „îmbrăcat această manta” ne-au ros urechile cum că nu există mai grea misiune pe acest pământ decât a sta (munci) patru ani în parlament. De exemplu, pentru circumscripția uninominală nr.7 Soroca până acum s-au înscris în cursa pentru un loc în parlament șase persoane, iar altele trei sunt pe cale să o facă. Nu există nici o îndoială că majoritatea dintre ei vor binele și nu au scopuri și intenții ascunse, dar nu întotdeauna planurile de acasă corespund cu cele de la târg. Adică, intențiile ar putea fi bune și frumoase, iar realizarea lor deseori depinde de mai mulți factori. Deloc întâmplător se creează impresia că unii candidați merg în aceste alegeri nu chiar de bună voie, dar siliți de circumstanțe, însă… aceasta ar putea fi doar o simplă presupunere și nimic mai mult.
De altfel, ca și alte scrutine de la independență încoace, alegerile din 24 februarie sunt de-a dreptul istorice și cu consecințe pe toate planurile. Afirm aceasta fără nici un pic de ironie sau sarcasm, fiindcă suntem cu adevărat la răscrucea răscrucilor, iar de votul nostru va depinde nu doar ziua de mâine, ci și cea de poimâine și răspoimâine. Or, după furtul miliardului, arestarea și condamnarea fostului premier Vlad Filat, schimbarea sistemului electoral, în pofida opoziției din exterior și organismelor internaționale, și alte matrapazlâcuri ale clasei politice, aderarea noastră la Uniunea Europeană, bunăoară, ține de domeniul fantasticului și nu ne rămâne decât să ne uităm în zare cum până la finele acestui an vor adera la UE Albania (cândva cea mai săracă țară din Europa) și Republica Macedonia de Nord. În ce privește Uniunea Euro-Asiatică, la fel nu este cazul să-și facă cineva iluzii, fiindcă știind relațiile tensionate din interiorul acestui organism amorf, în special relațiile dintre Federația Rusă și Belarus, dar și schimbările de la vârf care au avut loc în Armenia, s-ar putea ca Igor Dodon și K să nu-și mai vadă visul împlinit. De-ajuns că suntem membri ai CSI, dar fără nici un folos…
Revenind la lupta electorală care este în toi, și nu de ieri-azi, dar hăt de astă toamnă, trebuie să recunoaștem că și aceasta este fără istoric, deoarece nu se deosebește de alte scrutine — aceeași vervă și același entuziasm, pe de-o parte, și aceeași ipocrizie și bădărănism, pe de altă parte, și fără scrupule — partidele politice și candidații uninominali fac exces de zel în aplicarea tacticilor și tehnicilor electorale și nu țin cont de nici un Dumnezeu. Parcă venise cineva cu o inițiativă de a elabora un Regulament de comportament în campania electorală, dar totul a rămas baltă și fiecare procedează cum dorește. Păcat doar că și Comisia Electorală Centrală se abține să le dea peste mână celor care întrec orice măsură. Pe de altă parte, ar fi prea din cale-afară să cerem de la candidați și partide un comportament civilizat atâta timp cât fac și ei parte dintr-o societate bolnavă și coruptibilă până în măduva oaselor, societate care activează după principiul „pentru a te vedea cu sacii în căruță (cu un loc călduț în parlament), toate metodele sunt bune”. Nouă nu ne rămâne decât să ne relaxăm și să primim cu plăcere și satisfacție concertele și pomenele electorale, iar odată intrând în cabina de votare să facem alegerea corectă. De altfel, priveam zilele acestea la televizor cum unii politicieni se scremeau să scoată automobilele întroienite din zăpadă (bineînțeles, cu televiziunile afiliate sub coastă) și mă apuca o senzație, pardon, de greață. Înțeleg, repet, că pentru a prosti lumea toate metodele sunt bune, dar nici chiar așa.
Și încă ceva. În contextul celor spuse la început, precum că multă lume se complace în rolul de slugă și nici nu percepe o altă sferă de activitate, mi-am adus aminte de un banc cu pisici. Cică, se întâlnesc două mâțe și una i se plânge alteia: ”Of, că obraznici motani mai trăiesc în curtea vecină!”. ”Da ce s-a întâmplat?”. „Ieri am trecut prin curtea lor și m-au violat, astăzi — la fel. Mâine merg din nou!”. Fără comentarii…
