Un caz de fraudă a ieșit la iveală la Srinagar, în Kashmir, unde o femeie s-a căsătorit cu 27 de bărbați, apoi i-a jefuit. A fugit cu aurul și banii acestora, motivând că pleacă să-și vadă părinții, transmite stirileprotv.ro cu trimitere la news9live.com
Incidentul a avut loc în districtul Budgam și a ieșit la iveală după ce mai mulți bărbați din Colonia Presei din Srinagar Lal Chowk au declarat că o femeie pe nume Avrat s-a căsătorit cu ei și apoi i-a jefuit. Femeia a plecat cu aurul și banii bărbaților, nu înainte de a petrece puțin timp cu fiecare, scrie news9live.
Femeia susținea de fiecare dacă că pleacă pentru a-și vizita părinții, apoi se făcea nevăzută. Potrivit unor persoane adunate la Sitith Press Colony din Srinagar Lalchowk, hoața este rezidentă în Rajouri, în divizia Jammu, iar o întreagă bandă lucrează împreună cu ea. Victimele lor ar fi, de obicei, oameni bogați sau persoane care puteau contribui la zestrea femeii.
Potrivit unei victime a acestei escrocherii, femeia i-a făcut curte și l-a convins să se căsătorească cu ea. În schimb, i-a înmânat acestuia documente false, chiar și o poză cu altă persoană.
Un alt bărbat, Abdul Ahad Mir, a declarat că fiul său avea unele probleme de natură fizică și emoțională. „Un intermediar local m-a abordat spunându-mi că îl va căsători pe fiul meu și că tot ce trebuie să fac este să îi plătesc 200.000 de rupii indiene”.
El a fost de acord și, pentru a finaliza căsătoria, a ajuns la Rajouri cu câteva rude și a rezervat câteva camere de hotel, dar intermediarii au continuat să întârzie căsătoria.
După câteva zile, bărbatul a spus că fata a avut un accident și a rambursat jumătate din sumă. „Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, au cerut banii înapoi și ne-au arătat fotografia unei alte fete”, a declarat Abdul Ahad Mir.
Apoi, familia s-a întors în Kashmir, în aceeași noapte. Câteva zile mai târziu, femeia i-a spus soțului ei că vrea să meargă la spital pentru un control. Când soțul a mers la spital pentru a lua biletul, femeia a dispărut de la fața locului scrie dailyo.in.
Victima, Mohammad Altaf, a declarat că escroaca și asociații ei au dat adrese false, chiar și actele și cărțile de identitate au fost falsificate. În legătură cu acest caz, câteva persoane și un avocat au depus o plângere la secția de poliție din Budgam pe numele femeii.