„Uneori nu omul alege drumul, dar drumul îl alge pe om”, afirmă Radu Butuc, meşter pielar originar din Rubleniţa Sorocii, lucrările căruia se găsesc în multe ţări din lume. De formaţie inginer în exploatarea parcului de automobile, Radu, zis şi Ragnar, a practicat multe meserii, activând în domeniul confecţiilor, mass-media ş.a., regăsindu-se în final în arta pielăritului. În prezent pielăritul este ocupaţia sa de bază, care îi aduce nu doar un venit pentru familia sa, dar şi mare satisfacţie sufletească.
Stabilit la Chişinău, Ragnar vine rar pe la baştină, puţinele motive pentru care se întoarce fiind părinţii şi fiica din prima căsătorie, Radu nu uită însă de unde a pornit şi a acceptat să povestească cititorilor Observatorului de Nord despre îndeletnicirea sa.
Ragnar ține mult la articolele pe care le creează, uneori și pentru sine
În căutarea profesiei
După absolvirea şcolii din sat, a studiat la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, după care la Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde a studiat autovehicule rutiere, obținând specializarea inginer în exploatarea parcului de automobile.
„Am revenit în sat, dar nici acolo, nici în Soroca nu prea am avut ce face. În oraş am lucrat la o fabrică de confecţii, de unde am plecat din cauza unei probleme de sănătate, mi s-au umplut plămânii cu puf. Ca toţi moldovenii am fost şi eu la „zarabotkă” la Moscova, unde am câştigat experienţă şi… cam atât. Şi mi-am zis că nu mă mai întorc în ţara aceea nici plătit nici gratis, nici cu forţa nici benevol”, îşi aminteşte soroceanul.
Revenit în ţară, Radu decide să-și încerce norocul la Chişinău, unde a activat în diverse domenii. Cea mai plăcută experienţă de care îşi aminteşte este activitatea în mass-media, unde şi cunoştinţele tehnice i-au prins bine.
Genți de voiaj create de Radu Butuc
Astfel, opt ani i-a dedicat unei reviste auto, unde era redactor, scria despre automobile şi le testa. Ulterior a cochetat şi cu o televiziune, unde realiza emisiuni tv, la fel despre automobile, după care s-a retras din domeniu.
„În acele timpuri jurnalismul era privit cu alţi ochi. Acum sunt fericit că am plecat din mass-media, pentru că s-au compromis prea mulţi jurnalişti, nu mai sunt priviţi cu ochi buni. Dar mi-a plăcut. Era sărăcie, totdeauna a fost plătit prost jurnalismul, cu excepţia cazurilor când eşti afiliat cuiva foarte influent şi faci ceea ce ţi se spune, dar acesta nu este jurnalism. Eu aşa nu pot, fiind jurnalist în presa auto, totdeauna am scris ceea ce am ştiut şi ceea ce este de fapt. Eu la toţi le spun că am început să lucrez piele de foame. După ce am plecat de la TV am încercat să mă angajez la alte televiziuni şi cu alte proiecte decât auto, de exemplu, emisiuni educative pentru copii. Dacă emisiuni distractive mai sunt, apoi educative nu prea găsiţi la televiziunile noastre. Dar producătorii nu erau interesaţi de acestea, motivând lipsa de bani. Nu are nimeni interes să educe tineretul, considerând că cu cât este mai prost cetăţeanul, cu atât e mai uşor să-l duci de bot.”
Îmi amintesc din copilăria mea petrecută în socialism, era sărăcie mare, sfârşitul anilor ’80. Care spune că a fost bine, nu-i credeţi, nu era. Nu aveam jucării, dar mi le doream ca orice copil, aşa că am fost nevoit să mi le fac singur, din hârtie… — avioane, elicoptere. Lucrul cu pielea e cam la fel. Eu ştiam să le fac desfăşurate, să le îmbin. Avantajul pielii este că poate fi îndoită în forma 3D, spre deosebire de hârtie.
Din TV în atelier
Ideea de a crea articole din piele nu a apărut dintr-odată, dar s-a desprins dintr-o altă pasiune, susţine Ragnar.
„Noi cu soţia suntem pasionaţi de steampunk (din engleză steam — abur şi punk — conflict, protest — n.r.), istoria alternativă în care au fost dezvoltate la maxim tehnologiile bazate pe abur. În acest domeniu vedeţi tot felul de roţi ghimpate, obiecte din cupru şi multe altele. Am început să confecționăm accesorii în acest stil, utilizam atât obiectele şi piesele pe care le aveam acasă: detalii de la ceasuri ş.a., cât şi obiecte procurate la piaţa de vechituri. La început le făceam pentru noi, dar ulterior am decis să le vând. Într-o singură zi s-au vândut practic toate”.
Accesorii create de Radu și soția sa Anna
Micul succes şi primul câştig l-au motivat să repete experienţa. S-a repetat şi succesul. „Încetişor „s-a olit treaba”, iar la sfârşitul lunii, când am făcut nişe calcule, am văzut că e mai convenabil să faci chestia asta, decât să lucrezi la cineva”. Lucrul cu pielea a fost, cumva, o întâmplare fericită. „Cineva mi-a zis să-i fac o brăţară din piele. I-am spus că nu am lucrat cu pilea, dânsul însă a insistat: tu o să reuşeşti, mi-a zis, încearcă. Am mers la un târg de vechituri, am luat o geantă veche din piele în stare bună, am desfăcut-o şi am confecționat nişte brăţări. Omului i-a plăcut, mi-a plătit şi a rămas mulţumit. Apoi am găsit o geantă mică din piele, am desfăcut-o şi am replicat-o. Am reuşit să o fac destul de rapid, mi-a plăcut ce a ieşit şi mi-am zis: pot să încerc”, îşi aminteşte meşterul primele experienţe.
Internetul – profesor şi piaţă de desfacere
Deşi nu avea cunoştinţe în domeniu, Radu s-a ambiționat să acopere acest gol, iar internetul i-a fost de mare ajutor, precum şi pentru promovarea produselor sale, care se efectuează doar în spaţiul online. De altfel, şi noi l-am descoperit pe Radu pe o reţea de socializare foarte cunoscută.
„Toţi clienţii mei practic mă găsesc pe internet, foarte puţini află din gură în gură sau vin din recomandări. Am început afacerea pe reţele şi o duc acolo, e o posibilitate foarte bună pe care o recomand tuturor”.
Meşterul confecţionează articole de marochinărie: portmonee, cele mai întrebate şi profitabile, cum recunoaşte dânsul, curele, genţi, cureluşe pentru ceas ş.a.
Alte lucrări care poartă semnătura meșterului
„Deşi în zilele noastre sunt ceasuri oriunde, în telefon, pe tablete, dar oamenii mai poartă ceasuri pe mână, şi asta mă bucură”.
Acestea se deosebesc de altele cel puţin prin câteva momente: modelele nu sunt standard; sunt executate doar din piele naturală; se lucrează cu fiecare client individual, stoc aproape că nu există.
Lucrările lui Radu nu le găsiţi în magazinele din ţară. Doar pe reţele şi magazine online.
„Am un magazin pe cel mai mare portal online din lume. Lucrările mele au fost vândute în multe ţări şi le găsiţi oriunde în lume, cu excepția Africii şi Americii de Sud. S-au vândut în Australia, Noua Zeelandă, Singapore, China,cât ar fi de straniu,… peste tot”.
În dependenţă de clienţi se vând şi articolele. Pe piaţa externă, spune meşterul, cele mai solicitate sunt coperţile pentru paşaport, care sunt pe diferite teme. Printre articolele create de el mai sunt genţi, curele, portmonee, huse pentru chei şi multe altele, executate exclusiv din piele naturală.
După şase ani de pielărit, meşterul afirmă încrezător că acum îndeletnicirea sa nu este doar o ocupaţie pentru suflet, ci o sursă de venit deloc rău: „Al treilea an trăiesc numai din asta”.
„Eu văd aceste articole ca pe o investiţie bună. Puteţi procura în fiecare an portmonee din piaţa centrală, care nu ţin mai mult de 1-2 ani, sau puteţi cumpăra un portmoneu de la mine cu 600 de lei, dar care va ţine 5-6 ani. Diferenţa e de tei ori, dar ca durată de viaţă mult mai mare, în plus pot personaliza orice lucrare”.
Cât despre concurenţă, aceasta există, dar e cumva ciudată, susţine Radu. „Fiecare meşter are nişa lui şi, respectiv, clienţii lui. Într-un fel se specializează. De exemplu, colegul meu face articole pentru vânători şi bikeri, eu acolo nu mă bag. Nu pentru că nu pot realiza aşa lucrări, ci pentru că este domeniul lui”, astfel, dacă vine un client care îşi doreşte un asemenea articol, Radu îl recomandă pe colegul său fără remuşcări. „Acest meşter ştie exact ce să-i propună, eu ar trebui să-mi bat capul să caut materiale etc. Am ajuns la un nivel la care pot să refuz orice clienţi fără să-mi pară rău că am pierdut nişte bani”.
Munca asiduă, calitatea la care ţine foarte mult şi-au făcut efectul, cum numele lui Radu, care stă în spatele brandului „Heretik” văzut pe lucrările sale, este cunoscut printre amatorii de obiecte deosebite, de calitate înaltă sau personalizate. „Mai degrabă mă cunoaşte lumea pe mine ca Radu, decât brandul”, spune ironic.
Calitate pe primul loc
„La moment nu sunt probleme cu materia primă. La început erau, îşi aminteşte Radu. Vroiam să lucrez doar cu piele naturală tăbăcită vegetal şi la noi nu era. Aceasta este nevopsită, are porii deschişi şi poţi face ce vrei din ea. După aplicarea stratului final de vopsea devine foarte durabilă. Dacă pielea tăbăcită mineral sau chimic ţine 4-5 ani, cea tăbăcită vegetal poate sluji şi 15-20 de ani… În acest domeniu reputaţia contează mult. Dacă fac o geantă scumpă, totdeauna spun clientului ca în caz de deteriorări să revină neapărat pentru reparaţie, drept că nu au fost aşa cazuri”.
Profitul bucură mult, dar bucură şi reacţia clienţilor la văzul lucrărilor comandate, spune Radu, fapt care îl convinge că e bun în ceea ce face. “În momentul în care vine clientul şi vede lucrarea şi rămâne mut, nu-ţi dai seama: nu-i place? Apoi îţi spune că e o lucrare extraordinară, chestia asta face toţi banii. Îmi place această meserie pentru că din nimic practic scoţi un lucru bun, foarte frumos, foarte util. Eu încerc mereu să îmbin utilul cu plăcutul, adică să fie un lucru şi frumos, şi comod, şi util”, mai spune meşterul, care acceptă cu plăcere ideile clienţilor săi, iar la necesitate le face unele recomandări. “Mă strădui să fac ceva ce îmi place şi mie, şi clientului. Dacă mie nu-mi place nu i-o dau, fac alt articol”, spune meşterul, care ţine mult la fiecare articol ce-i poartă amprenta şi îl reprezintă.
A „molipsit” şi pe alţii, dar nu i-a învăţat
Graţie lui Radu au mai apărut câţiva meşteri pielari, tineri pe care i-a determinat să încerce meseria. „Nu i-am învăţat meseria, mai degrabă „le-am dat şuturi ca să încerce”. La rândul meu, eu nu am învăţat de la nimeni, doar de pe YouTube şi vreo cinci cărţi găsite pe internet şi scoase pe hârtie, pe care le-am citit şi le-am răscitit, sunt cărţi foarte bune. Şi dacă eu nu am învăţat din tutorii, de ce să nu o facă şi alţii? Din această cauză nu iau ucenici, deşi au fost doritori”.
Proces creativ. Așa apar articolele marca Heretik
Şef şi angajat
Fiind propriul şef şi angajat, meşterul pielar împarte cele 24 de ore după bunul plac, fie în dependență de volumul de muncă, fie în dependenţă de inspiraţie. “Când lucrezi pentru tine, vrei lucrezi, vrei dormi. E un lucru creativ, dar cu timpul, dacă vezi că nu ai inspiraţie, ai depresie, ajungi să te autoinspiri. Dacă mă uit în portofel şi văd că e gol — n-aţi văzut inspiraţie pe loc, imediat fac şapte modele dacă trebuie”, spune meşterul râzând şi adaugă că nu doar necesitatea de bani, dar şi dragul de această meserie şi reacţia clienţilor la articolele create de el îl motivează să muncească mult.
Printre lucrările bizare solicitate meşterului au fost un pseudo-corset din fâşii de piele şi o mască, utilizate la filmările unui videoclip. Soţia îl ajută în timpul liber după serviciu, cusutul manual, după cum afirmă Radu, îi iese mai bine decât meşterului, dar efectuează şi alte operaţii migăloase.
Împărtășind experiența cu alți meșteri prin intermediul presei de specialitate
Planuri de viitor
„Cel mai important este să cresc în calitate, să primesc acces la materiale mai calitative. Ar fi bine dacă le-aş putea cumpăra aici. Majoritatea materialelor, cu excepţia pielii, le cumpăr de pe internet. Vopseaua este foarte scumpă și o comand în Germania, italiană, cerată. Aş vrea însă ceva mai mult, dar nu-i posibil să o aduci, nu are cine. Meşterii pielari preferă să lucreze cu ce este, dar aceasta este un compromis pentru calitate, fiindcă, dacă optezi pentru ceea ce ai, nu poţi obţine ceea ce vrei. Mă strădui să nu fac compromis între calitate şi aspect exterior”, îşi împărtăşeşte Radu din planurile sale.
În timpul liber de activitatea profesională, familia lui Radu caută odihnă şi inspiraţie în aer liber, pe biciclete. Iar o altă mare pasiune a meşterului este muzica jazz. Apropo, în atelier meşterul creează lucrările sale anume pe fundal de jazz.
