Dragul meu şi scump părinte, Eu îţi scriu, al tău Ion
Mă întreb,… de ce tataie, Mă tot vinzi pe-acest Dodon?!
Stau departe, fără casă, Umilit de-al meu patron
Şi-ţi trimit să ai de pâine, Dar tu, tată, iar Dodon.
Ai mâncat posmagi cu rouă, Să mă vezi la papion
Aş fi fost în ţară, poate, Dacă nu era Dodon.
Îmi spuneai: „…cu străbunelul, Încărcaţi într-un vagon,-
Am fost deportaţi în beznă…”, Şi tu, tată, …iar Dodon?
Cât de mult aş vrea, părinte, Să te rog, chiar să-ţi ordon…
Dar îţi zic aşa, cuminte, Dă-l încolo de Dodon.
De doreşti să-ţi creşti nepoţii, Lângă tine, sub şopron,
Să fiu lângă tine, tată, UITĂ! UITĂ DE DODON!
“Uită, tată, de Dodon!”
de Lucian Rudico
