Pentru cele două medalii câștigate la campionatul lumii David Popovici va primi peste 90 de mii de euro

0
77

 Pentru cele două medalii, David Popovici va primi peste 90 de mii de euro de la federaţia internaţională de înot, agenţia naţională pentru sport şi clubul Dinamo, la care e legitimat. 

Imnul României a fost intonat de două ori în Singapore. David Popovici declarat că e bucuros că nu a depăşit recordul mondial, pentru că astfel este motivat să se pregătească în continuare la intensitate maximă. Românul, supranumit Rechinul, a scris pe Facebook la câteva ore după cursă: „Am concurat cu mine şi am triumfat. Să îţi învingi fricile, să treci peste slăbiciuni, să te stăpâneşti, aceasta e victoria!”. Cu această mentalitate şi cu antrenamente eepuizante, David a strâns în palmares zece medalii de aur la competiţii majore.


Articolul precedentOrașul Nuuk – o viață retrasă, cu farmec aparte
Articolul următorDacă ai peste 65 de ani poți participa la Concursul Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.