Penitenciarele din ţară au primit 14 maşini de serviciu noi

0
108

Autoturismele vor fi folosite de angajaţii închisorilor pentru transportarea deţinuţilor. Acestea au costat aproape 3,5 milioane de lei şi au fost cumpărate din banii alocaţi din bugetul de stat. Înainte de a fi repartizate penitenciarelor, automobilele au fost sfinţite.

Cele 14 automobile au fost verificate şi urmează să ajungă la penitenciarele din raioanele ţării, unde majoritatea maşinilor de serviciu au termenul de exploatare depăşit. „Este necesitate stringentă de a schimba tot parcul de autoturisme a sistemului penitenciare deoarece toate sunt învechite. La necesitate vor fi utilizate inclusiv şi pentru escortarea deţinuţilor la spitale, în cazuri de urgenţă”, a zis şeful adjunct interimar, ANP, Viorel Perciun. „Tehnica din dotare este deja învechită, necesita des reparaţii curente. Sperăm că cu tehnica nouă nu vor fi cheltuieli la acest capitol”, a menționat directorul Penitenciarului numărul 9 Pruncul, Eduard Timofei. „Foarte multe investiţii în primul rând, ele se defectează, dar noi trebuie să ne facem la timp meseria şi nu avem când să aşteptăm, să reparăm. Consider că serviciile vor fi îmbunătăţite”, a spus directorul Penitenciarului numărul 3 din Leova, Eugen Caraman.

Potrivit secretarului general de stat al Ministerului Justiţiei, reformele în sistemul penitenciar vor continua şi în 2019. Oficialul a declarat că în anul viitor urmează să fie construite trei închisori noi, iar în comuna Băcioi va începe amenajarea teritoriului pentru ridicarea unei construcţii în care vor fi mutaţi deţinuţii Penitenciarului numărul 13 din Capitală. „Avem în desfăşurare câteva proiecte mari de construcţie capitală, cum ar fi: penitenciarul de la Leova, casa de arest de la Bălţi şi penitenciarul Goian. În bugetul pentru anul viitor ne-am străduit să includem maxim resurse pentru a vedea în ce măsură putem optimiza infrastructura penitenciară”, a afirmat secretarul general de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, Anatolie Munteanu. În Republica Moldova sunt 17 instituţii penitenciare, în care îşi ispăşesc pedeapsa peste şapte mii de deţinuţi.

Captură video: Publika Tv


Articolul precedentAmenzi de la 1500 până la 6000 lei dacă nu distrugi… buruienile
Articolul următor(VIDEO) De șapte ori informează‑te și o dată alege!
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.