De hramului orașului, Primăria Sorocii a organizat o sărbătoare deosebit de frumoasă. Artiști cu renume au fost invitați să cânte în această seară pe scena din Piața Libertății. Atmosfera cu adevărat a fost una incendiară, lumea prezentă a dansat, s-a distrat și a cântat împreună cu artiștii preferați.
Cu toate acestea, splendoarea evenimentului a fost umbrită de un incident urât, consemnat într-o postare video ce a devenit virală pe rețelele sociale. În înregistrare, se poate observa cum unii dintre petrecăreți aleg să-și facă nevoile lângă fântâna aflată în apropierea scenei.
Contactată de noi, Steliana Solovei, purtătoarea de cuvânt a Primăriei, a subliniat că autoritățile locale au avut în vedere și acest aspect și au luat măsuri. Astfel, în parcul ”Grigore Vieru”, au funcționat două WC, și în plus, WC-ul de la Primărie a fost deschis special pentru acest eveniment.
Din această istorie avem de învățat toți: autoritățiel să asigure număr suficient de toalete publice și indicatoare respective pentru a înștiința lumea, iar pentru cetățeni să se gândească că oriunde poate fi o cameră, care îi supravegează.