În perioada 1 – 7 octombrie, în Republica Moldova, a fost marcată ”Săptămâna voluntariatului”. Elevii de la IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca s-au implicat activ în organizarea activităților în acest sens.
Elevii i-au motivat și pe profesori și împreună au pus mână de la mână și au colectat mijloace financiare, din care au procurat produse igienice și mere. Destinația pentru acțiunea de caritate a fost Azilul din s. Bădiceni. Circa 50 de beneficiari au primit din partea voluntarilor colete cu produse de primă necesitate. La fel elevii îndrumați de Alexei Podubnîi, conducătorul muzical al Colegiului, le-au prezentat beneficiarilor de la Azil și un mic program artistic, unde au cântat și recitat poezii despre țară, părinți și casa părintească.
Publicul spectator a fost emoționat până la lacrimi. În final bătrânii le-au mulțumit elevilor, menționând că gestul pe care l-au făcut nu-l vor uita, doar pentru ei nu mai contează bogăția materială ci simpla atenție din partea noastră.
Steliana Solovei, director adjunct pentru educație, IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca