România va trimite o nouă echipă de medici ca să ajute la combaterea pandemiei de coronavirus în Republica Moldova, informează moldova.europalibera.org.
Potrivit sursei, președintele Klaus Iohannis a informat miercuri parlamentul țării sale că misiunea va avea cel mult 12 membri – medici și asistenți medicali – și ar urma să acționeze într-un spital din Chișinău, probabil timp de două săptămâni.
Anunțul vine după ce prima echipă de medici și asistenți români trimisă la Chișinău, formată din peste 40 de persoane, a revenit în țară la sfârșitul săptămânii trecute, iar câțiva membri ai ei au fost depistați pozitiv cu coronavirus.
Tot miercuri Iohannis a anunțat trimiterea unei echipe de medici români ca să ajute într-un spital din Statele Unite.