Moldovenii care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

0
14

 Cetățenii moldoveni care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie, transmite moldpres.md

Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), obligația apare în situația în care cetățenii se află peste hotare pe un termen mai mic de șase luni (183 de zile) pe parcursul unui an calendaristic.

„Există însă o excepție de la această regulă – cetățenii noștri care sunt fondatori de întreprinderi individuale în Republica Moldova sau gospodării țărănești sunt obligați să achite prima de asigurare medicală, chiar dacă sunt stabiliți peste hotare și chiar dacă nu obțin venituri din aceste activități”, a precizat CNAM.

De asemenea, instituția a subliniat că oricine are posibilitatea și are dreptul să achite prima de asigurare medicală.

„În cazul în care cetățenii noștri stabiliți peste hotare își doresc să aibă parte în Moldova de beneficiile asigurării medicale – tratament, medicamente compensate, o listă cuprinzătoare de servicii medicale, spitalizare gratuită, pot să achite prima în condiții egale cu cei care se află în țară”, a remarcat CNAM.

Astfel, facilitățile pentru moldovenii din diasporă se aplică până la 31 martie 2025, la fel ca și în cazul celor aflați în Republica Moldova. Valoarea primei este de 12 636 de lei, dar până în ultima zi a lunii martie aceștia por putea plăti 2 527 de lei. Totodată, pentru proprietarii de teren agricol suma cu facilități este de 1 264 de lei.

Plata se poate face online, prin serviciul MPay.

Persoanele care au întrebări privind achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999 (apel gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil).


Articolul precedentCe cred locuitorii din Vărăncău despre majorarea compensațiilor pentru energie / VOX
Articolul următorArmata Națională începe trecerea la uniformă nouă. Cine sunt primii militari care îmbracă noua ținută
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.