Aproximativ 297.000 de copii din clasele I–IX vor primi câte 1.000 de lei pentru a se pregăti de noul an școlar. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, de acest sprijin vor beneficia inclusiv elevii care se înscriu în clasa I, precum și cei care trec acum în clasa a IX-a, relatează moldpres.md
Potrivit hotărârii de Guvern, achitarea suportului financiar unic se va realiza începând cu 4 septembrie 2025, iar termenul-limită pentru ridicarea banilor este 26 decembrie 2025.
Ajutorul financiar va fi acordat fără a fi necesară depunerea unei cereri pentru majoritatea beneficiarilor. Estimările arată că 97% dintre părinți vor primi automat banii, fără formalități suplimentare, datorită datelor existente în sistemul informațional.
Plățile vor fi realizate de Casa Națională de Asigurări Sociale, care va identifica părinții eligibili și va transfera suma mamei, acolo unde este posibil, direct pe card. Pentru familiile care nu dețin un card bancar, banii vor putea fi ridicați și prin intermediul oficiilor poștale.
„Urmează să oferim mai multe detalii despre cum poate fi făcut transferul pe card în așa fel încât să fie cât mai comod pentru familii”, a precizat ministrul Dan Perciun.
În unele cazuri speciale – cum ar fi absența datelor în sistem sau situațiile în care copiii provin din familii de refugiați fără IDNP – părinții vor trebui să depună o cerere la casa teritorială de asigurări sociale pentru a beneficia de suportul financiar.
Sprijinul se adresează aproximativ 100.000 de familii, reprezentând un efort guvernamental de susținere a educației și a accesului echitabil la rechizite și materiale școlare pentru elevii din învățământul gimnazial.














