La 15 ianuarie 1850 la Botoșani s-a născut viitorul poet, prozator și jurnalist român Mihai Eminescu. Își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părinteasca, și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare, și de contact cu oamenii, și cu natura. Primele cunoștințe le-a căpătat acasă, cu ajutorul micii biblioteci a tatălui. În 1858 se înscrie la gimnaziul german din Cernăuți. Este elevul lui Aron Pumnul.
Mai apoi este angajat ca funcționar la diverse instituții din Botoșani, la tribunal și primărie, sau pribegește cu trupa Tardini-Vlădicescu. În anul 1866 apar primele manifestări literare ale lui Eminescu . După ce moare profesorul de limba română, Aron Pumnul, elevii scot o broșură, “Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști” , în care apare și poezia “La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. La 25 februarie debutează în revista “Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aș avea”.
Timp de trei ani pribegește pe traseul Cernăuți-Blaj-Sibiu-Giurgiu-București. Ani de cunoaștere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor și a realităților românești. Este angajat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor și copist la Teatrul National unde face cunoștință cu I.L Caragiale. Continuă sa publice în “Familia“, scrie poezii, drame, fragmente de roman ,”Geniu pustiu”.
Își face studiile la Viena între anii 1862 și 1869, apoi urmează ca auditor extraordinar la Facultatea de Filozofie și Drept, tot odată audiază și cursuri de la alte facultăți. Activează în rândul societăților studențești, se împrietenește cu Ioan Slavici; la Viena o cunoaște pe Veronica Micle; își începe colaborarea la “Convorbiri Literare”; și debutează ca publicist în ziarul “Albina” din Pesta. Între 1872 și 1874 este student la Berlin. I se acordă o bursă din partea Junimii cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie, însă dopa doua semestre nu se prezintă la examene.
Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
Ion Luca Caragiale
Între anii 1874 – 1877,întorcându-se în țară se oprește cu traiul la Iași, unde deține postul de director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la ziarul “Curierul de Iași “. Continuă să publice în “Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. În această perioadă se îndrăgostește de Veronica Micle.
În 1877 se mută la București, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-șef la ziarul “Timpul“. La București i se ruinează însă sănătatea, și tot aici scrie marile lui poeme: Scrisorile și Luceafărul. Fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, în 1883, apoi la un institut pe lingă Viena, În decembrie aceluiași an apare volumul “Poezii” , cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu. În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puțin sau practic deloc.
Mihai Eminescu se stinge din viață la 15 iunie 1889 , în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la București, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Școala Normală de Institutori. Operele cele mai reprezentative ale poetului sunt: Sărmanul Dionis, Floare albastră , Dorința, Lacul, Sara pe deal, O, rămâi, Epigonii, Scrisorile, cea mai mare bogăție a sa fiind poemul Luceafărul.
Mihai Eminescu a trăit puțin, doar 40 de ani, dar a făcut si a scris mult, cat nu au reușit alții cu o viată lunga sa o facă. A fost poet, prozator, jurnalist, adică cea mai importanta voce poetica a romanilor din tara si de pretutindeni.
Raisa Chiseliță, BM “Mihai Sadoveanu”, sala de lectură.
