La Soroca, s-a politizat până şi…rahatul! (FOTO/VIDEO)

0
99

Ministrul mediului, Valeriu Munteanu, a avut puține cuvinte de laudă și a lansat o serie de critici în adresa aleșilor locali și conducerii orașului Soroca, care, la moment ar fi putut beneficia de construcţia unei Stații de epurare, finanțată de către guvernul Sloveniei. Acesta este al doilea grant oferit de către sloveni, ultimul fiind în valoare de 4,5 milioane de euro, care a fost ratat din cauza neînțelegerilor dintre primar și consilierii soroceni, care nu au avut voință politică și nu au ajuns la un compromis pentru aprobarea implementării acestui proiect în localitate. Mai mult decât atât, potrivit ministrului, conducerea din Soroca a avut careva dubii privitor la ajutorul oferit de finanțator.

În cazul în care consilierii nu reușesc să ajungă la o înțelegere și să ia decizii în folosul comunității, ministrul a propus cetățenilor crearea unui grup de inițiativă care ar pune „presiuni pozitive” asupra conducerii locale.

Construcția unei stații de epurare în Soroca a fost tema centrală a întâlnirii cu ministrul mediului, Valeriu Munteanu, care s-a desfășurat la 3 septembrie, la Cetatea Soroca, la care au luat parte consilierul Iurie Todirean, care a reprezentat CO Soroca și istoricul Nicolae Bulat. În ziua respectivă, la întâlnire a venit un număr redus de cetățeni. O parte din cei care s-au alăturat evenimentului locuiesc chiar în preajma canalului de scurgere și s-au plâns de faptul că, mirosul insuportabil și starea ecologică a râului le afectează viața și sănătatea.

În debutul discuției, întrebat de ce s-a ajuns la situația dată, consilierul orășenesc, Iurie Todirean a făcut trimitere la datoriile Regiei Apă Canal, la care pe parcurs a revenit de mai multe ori. “Regia Apă Canal are datorii de 10 ani de zile în valoare de 11 mln de lei. O parte din aceștia, 7 mln de lei au fost acumulate în intervalul anilor 2007-2011, atunci când era în funcție domnul primar, Victor Său. El a spus atunci că are proiectul câștigat și să îi oferim posibilitatea să construiască. Astăzi vedem că au fost doar pomisiuni”. Potrivit lui Todirean, statutul nu permite Regiei Apă Canal să construiască o stație de epurare, aceasta fiind responsabilă de livrarea apei potabile către consumatori. Alesul local a ținut să accentueze că datoriile acumulate trebuie returnate SA “Aqua-Nord” de către Regia Apă Canal. Totuși, consilierul a adăugat că întreprinderea de stat nu mai crește în datorii. “Orășenii nu plătesc primele doi metri cubi, care lunar ne-ar permite să acumulăm o sumă de vreo 300 mii de lei pentru a le achita”, explică domnul Todirean.

Ministrul mediului, Valeriu Munteanu, a ținut să precizeze că “problema orașului Soroca nu este la Chișinău sau în altă parte, dar ea este aici, la Soroca. Voi atât de tare v-ați încăpățânat și v-ați bătut politic între voi, încât multe alte probleme, inclusiv cea a Stației de epurare, ați jertfit-o pentru a vă satisface problemele voastre politice”, a criticat acțiunile din ultima vreme a conducerii locale, domnul ministru. Oficialul a menționat, că atunci când au venit în Republica Moldova, finanțatorii au selectat două localități pentru investiții, și anume Soroca și Orhei. “Discuțiile au început chiar din acel moment în ambele părți, însă Orhei a mers mai departe și acum are o Stație de epurare. În schimb la Soroca totul a rămas doar la nivel de discuții. În calitatea mea de ministru al mediului, mai mari rugăminți către factorii decizionali ca la Soroca nu am avut absolut cu nimeni”.

Potrivit ministrului, în Republica Moldova este inițiat un alt proiect, lansat de către BERD, care oferă un grant de 10 mln de euro pentru crearea unei întreprinderi intermunicipale, la care participă 7 raioane din nordul țării. “În acest proiect, am avut deciziile tuturor consiliilor orășenești și a factorilor de decizie din alte localități, cu unii primari am discutat mai târziu. La Soroca însă, strict din cauza luptelor politice, nu au putut să adopte această decizie la nivel de consiliu, pentru că unii erau cu primarul, alții cu consiliul și voi aici astfel ați considerat că neparticiparea orașului Soroca în acest mare proiect va fi cea mai bună decizie…”, a accentuat ministrul rezultatele “efortului” conducerii locale. Domnul ministru a mai adăugat că crearea unei întreprinderi mari de aprovizionare cu apă și stabilirea unui tarif unic la apă valabil pentru toate raioanele din partea de nord a țării este o soluție europeană viabilă în cazul dat.

Valeriu Munteanu nu s-a oprit aici și a adus la cunoștința celor prezenți despre alte situații, când conducerea orașului a refuzat o soluție provizorie pentru neutralizarea substanțelor nocive care ajung direct în râul Nistru.

Participanții la întâlnire au spus că roșesc atunci când sunt nevoiți să explice unui turist care este sursa mirosului insuportabil care adie până în zona Cetății Soroca. “Locuiesc pe malul Nistrului și nu mă pot odihni pe parcursul nopții din cauza mirosului supărător, și de această părere sunt toți locuitorii orașului Soroca”, și-a expus opinia o doamnă din oraș.

“Îmi este greu să vă înțeleg. Toate raioanele își doresc investiții, iar Soroca stă pe gânduri. Dacă acceptați în continuare această problemă, aveți o lipsă de comunicare în interior”, a menționat spre finalul întâlnirii în mesajul său către locuitori, ministrul. La rândul său, Iurie Todirean a dat asigurări că consiliul va ajunge la un consens în această privință și va rezolva problema dată. “Astăzi noi am vrea să aducem acest proiect în Soroca, să-l votăm și să mergem înainte. ÎNSĂ, schimbările acestea de Guvern și așa mai departe, aceasta ne-a stopat și ne-a dat într-o parte”, a spus reprezentantul CO Soroca, în continuare, adresând câteva replici în care critică acțiunile actualului primar al Sorocii.

Menționăm că, evenimentul dat a fost organizat în cadrul campaniei „Aici este Europa Liberă”, inițiată anul trecut de către Radio Europa Liberă, în cadrul căreia a fost semnalată problema lipsei unei stații de epurare în Soroca. În fiecare zi, în Nistru se deversează 2500 de metri cubi de ape reziduale, echivalentul a 2.500.000 de litri zilnic.

La subiectul dat revenim în una din edițiile viitoare ale ziarului, precum și pe site-ul nostru ond.info.md.

Canalul de scurgere principal care ajunge direct în râul Nistru. Acesta se află la o depărtare de câțiva metri de Cetatea Soroca
Canalul de scurgere principal care ajunge din oraș direct în râul Nistru. Acesta se află la o depărtare de câțiva metri de Cetatea Soroca
Păsări și alte vietăți surprinse chiar lângă canal
Lângă canalul de scurgere a apelor reziduale au fost surprinse mai multe păsări și alte vietăți

Articolul precedent(De) Gheretizarea oraşului Soroca (III)
Articolul următorCazurile de infectare cu Hepatită virală A, mai frecvente la copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.