La 1 aprilie 2026 începe înscrierea copiilor în clasa I, pentru anul de studii 2026-2027

0
11

 Înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 va începe la 1 aprilie 2026, iar procesul se va desfășura în două etape, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

 Prima etapă de înscriere va avea loc în perioada 1 aprilie – 18 mai 2026. În acest interval, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar vor depune cererea și actele necesare la instituția de învățământ din districtul școlar de domiciliu.

Rezultatele primei etape vor fi anunțate la 18 mai 2026. Tot atunci, instituțiile de învățământ și organele locale de specialitate în domeniul învățământului vor publica pe site-urile lor numărul locurilor rămase disponibile.

A doua etapă de înscriere este programată pentru perioada 19 mai – 10 iunie 2026. În această etapă vor putea fi înscriși: copiii pentru care nu au fost depuse cereri în prima etapă; copiii care vor împlini 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026; copiii din alte districte școlare, în limita locurilor rămase disponibile.

Lista finală a copiilor admiși în clasa I va fi făcută publică la 10 iunie 2026.

Pentru copiii care nu au fost încă înmatriculați la nicio instituție de învățământ, solicitările părinților sau tutorilor vor fi examinate individual în perioada 21-30 august 2026.

Ordinul Ministerului Educației și Cercetării, lista actelor necesare și formularul cererii de înscriere în clasa I pot fi consultate pe site-ul ministerului: https://mec.gov.md/sites/default/files/ordin_clasa_i.pdf


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentDoi bărbați, din motivul unei pretinse datorii, au împușcat „datornicul” și l-au aruncat peste drum de cimitir
Articolul următorParticularitățile calculării și achitării contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în anul 2026
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.