„Hristos a înviat!” – Mesajul Părintelui Andrei Seredenco către credincioșii din Soroca

0
260

În noaptea Învierii, cea mai luminată noapte a anului bisericesc, creștinii se adună cu inima plină de bucurie și nădejde. Este sărbătoarea care dă sens credinței, este clipa biruinței vieții asupra morții.

„Este cea mai frumoasă și deosebită zi pentru noi, creștinii, pentru că Învierea Domnului este nădejdea noastră”, afirmă părintele-paroh Andrei Seredenco de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Soroca. În cuvintele sale, el reamintește esența sărbătorii pascale: „Sfinții Apostoli spuneau că, dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră. Zadarnică este și propovăduirea noastră.”

Într-un mesaj adresat credincioșilor cu prilejul sfintelor sărbători pascale, părintele subliniază că Învierea nu poate fi înțeleasă fără a trece prin Patimile lui Hristos și fără Postul Mare, o perioadă de pregătire și rugăciune. „Ne rugăm: Doamne, învrednicește-ne să ne închinăm Sfintelor Tale Patimi, ca apoi să ajungem la Sfânta Înviere.”

Prin cântările pascale, ni se transmite un mesaj de iubire și iertare: „Toate să iertăm pentru Înviere, unul pe altul să ne îmbrățișăm.” Este o chemare la împăcare, la trăirea în lumină, cu suflet curat.

Părintele Andrei amintește și de sensul profund al morții în lumina creștină: „De când Hristos a biruit moartea, noi nu mai numim moartea ceva strașnic. O vedem ca o adormire, o așteptare a învierii celei de obște.” În acest context, pomenirea celor adormiți rămâne o formă de iubire și speranță: „Ne rugăm neîncetat pentru odihna robilor lui Dumnezeu, cu nădejdea vieții veșnice.”

„Felicit toți creștinii de bună credință cu slăvitul Sărbătorii al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Vă doresc să petreceți această sărbătoare în purtare bineplăcută lui Dumnezeu, venind unii către alții și cântând cu inimă curată: Hristos a înviat!”


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentTradiții de Paști: obiceiuri străvechi ca moștenire vie a identității
Articolul următorPreotul Sorin Huluță-Saftiuc: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi de păcat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.