Horoscop 4 noiembrie 2023: Zodia care se poate îndrăgosti la prima vedere

0
153

  O zi cu surprize. O să scoatem la iveală lucrurile de care vrem să ne debarasăm ca să facem loc evenimentelor fericite în viaţa voastră. Vibraţia zilei este 4 şi familia are nevoie de noi. Şi noi de ea.

 SCORPION

O stare de bine, e ceva de sărbătorit, şi se adună lume multă ca să petreceţi împreună, că vreţi să împărtăşiţi bucuria şi faceţi o trataţie. Se adună gaşcă de prieteni şi faceţi un program de ieşit pe-afară, să treceţi în revistă evenimentele mondene.

SĂGETĂTOR

O să ieşiţi la plimbare că aveţi nevoie de aer, de mişcare, ca vă-ntâlniţi cu prietenii şi să vă faceţi alţii noi, că sunteţi amatori de mondenităţi, de socializare. Vă bucuraţi de întâlnirea cu nişte oameni care vă apreciază, cu care chiar rezonaţi sufleteşte şi o să vă încărcaţi bateriile.

CAPRICORN

E un eveniment festiv, e cineva la care ţineţi, poate e un cuplu care se căsătoreşte, poate fi din familie şi o să vă implicaţi cu totul. Se anunţă o revedere emoţionantă şi poate luaţi şi o decizie referitoare la relaţia de cuplu, vă căsătoriţi, sau nu acum.

 VĂRSĂTOR

E cineva care încearcă să vă recucerească şi e posibil să şi reuşească, dacă iubirea a rezistat şi o să fiţi fericiţi. O să primiţi o invitaţie la un eveniment care poate avea legătură cu voi, poate câştigaţi un premiu, un titlu.

 PEŞTI

O să le faceţi o vizită alor voştri, care poate locuiesc în alt oraş şi o să vă asiguraţi că au tot ce le trebuie şi că sănătatea e sub control.Veşti bune de la cineva care vă invită la o cafea să simtă pulsul relaţiei, că se afla într-o dilemă.

 BERBEC

E rost de plecat pe undeva cu prietenii, sau ca să vizitaţi o zonă turistică, să mai uitaţi de problemele zilnice, să vă revigoraţi. Se poate să vă îndrăgostiţi la prima vedere şi să vă placă starea de fascinaţie în care o să înotaţi, dacă n-aveţi pe numeni, doar aşa.

 TAUR

Prietenii vor să vă scoată la plimbare, dar se poate să-i chemaţi pe la voi c-aţi găsit ceva delicios, faceţi un grătar şi staţi la poveşti. Poate e un eveniment de familie şi o să scoateţi banii de la saltea să le faceţi mici surprize alor voştri, dar şi invitaţilor.

 GEMENI

Se poate să vă duceţi la o nuntă, la un botez si să daţi refresh relaţiilor cu rude, colegi, prieteni, e o şansă de a vă bucura de oameni pe care nu i-aţi mai văzut de mult. Păreţi pregătiţi de o nouă relaţie şi nu prea aveţi o reţinere, poate pentru că aţi dat de o persoană din cale-afară de pretenţioasă.

 RAC

O să vină cineva în vizită, poate pentru că nu veţi chef să ieşiţi pe afară, oţi fi gătit ceva mai special şi preferaţi să le serviţi musafirilor ceva preparat în casă. Vă invită cineva la un spectacol, poate fi un meci al copiilor, sau o aniversare şi o să fie antrenant.

LEU

O să aflaţi cui îi pasă de voi, că se poate să primiţi ceva în dar şi să vă bucuraţi, de acel gest care înseamnă apreciere din partea oamenilor. Surprizele se ţin lanţ şi o să aveţi o stare emoţională deosebită – poate datorită unei persoane anume.

FECIOARĂ

Se pare că nu o să mai fiţi atât de stricţi cu banii când vine vorba despre ai voştri şi o să ieşiţi la plimbare, poate chiar daţi o fugă la munte undeva, sau la rude, la prieteni. O să mai lăsaţi treburile casnice şi să mai ieşiţi şi voi la o aniversare, la un botez, o cununie religioasă, să vă distraţi.

 BALANŢĂ

Se poate să vă duceţi la un spectacol, la o cină romantică, o să se întâmple ceva care să vă scoată din sfera obişnuită şi să vă bucuraţi de viaţă. O să faceţi cunoştinţă cu nişte oameni cu care o să aveţi, în curând, o colaborare – stabiliţi ce şi cum.

SURSA: stirileprotv.ro


Articolul precedentCurs valutar 4 noiembrie 2023: euro costă 19 lei și 27 de bani, iar dolarul american 18 lei și 12 de bani
Articolul următorA pus pasta de dinţi la rădăcina plantelor
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.