Greşelile pe care le faci când pui varza la murat. Aşa îi strici gustul

0
2187

An de an, ultimele zile de vară marchează debutul perioadei de pregătiri pentru lunile de iarnă. În aceste săptămâni, gospodinele din toate colțurile țării își fac listele cu cumpărături și încep chiar să facă gem, dulceață, compot, zacuscă, sos de roșii și tradiționalele murături.

Când vine vorba despre murături, varza este vedeta, fiind ingredient important în multe rețete ale preparatelor specifice lunilor de iarnă, cel mai bun exemplu fiind sarmalele. Dacă vrei să obții rezultate ca la carte, sunt câteva detalii la care trebuie să fii atent de fiecare dată. Acestea sunt greșelile pe care le fac cei mai mulți când pun varză la murat.

Detaliile la care trebuie să fii atent de fiecare dată

Deschidem lista cu soiurile potrivite de varză. Cheia succesului este, în primul alegerea tipului corect de varză. Sunt de evitat cele cu foi subțiri, alese de foarte multe gospodine. De fapt, soiurile târzii sunt cele mai bune pentru pus la murat.

Un alt detaliu important este sarea. Multe gospodine nu reușesc să găsească proporția potrivită. Se spune că la fiecare kilogram de varză se adaugă în butoi cel puțin 25 de grame de sare.

sursa: playtech.ro


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentAdevărul despre bananele mereu proaspete din supermarketuri
Articolul următorDe la primar la sfânt, chipul unui ales local pictat alături de sfinți pe pereții unei biserici
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.