FALS: Moldova a furat gazele destinate regiunii transnistrene și le-a vândut pe alte piețe

0
57
  Agenția oficială transnistreană Novostipmr.com a publicat articole în care afirmă că autoritățile Republicii Moldova și administrația SA Moldovagaz” ar fi „furat” gazele care trebuiau livrate în stânga Nistrului pentru a le vinde pe alte piețe. În realitate, SA Moldovagaz” nu a efectuat nicio tranzacție de vânzare a gazelor rusești în alte state și nu a încălcat prevederile contractuale cu compania rusească Gazprom. Intenționat sau nu, publicația din stânga Nistrului confundă vânzarea gazului” cu stocarea acestuia în alte țări.

În articolul «Тема недели. Как Молдова отбирает газ у Приднестровья и что с этим делать?» (în traducere: „Tema săptămânii. Cum Moldova ia gazul Transnistriei și ce putem face cu asta?”), publicat de Novostipmr.org în noiembrie curent, se menționează, cu trimitere la „surse diplomatice”, că autoritățile de la Chișinău ar fi ascuns gazul primit de la ruși cu scopul de a-l vinde altor țări. «Российский газ сегодня поступает в Молдову и Приднестровье по двум веткам. По северной ветке, через Ананьев, идет почти миллион кубометров голубого топлива в день. Из этого объема затем реверсом должны снабжаться северные районы Приднестровья – Рыбницкий и Каменский. Однако в последние месяцы здесь может быть еще и другая причина. По словам наших дипломатических источников, она заключается в утаивании полученного российского газа с целью последующей его перепродажи на других рынках. Так, в сентябре АО «Молдовагаз» заявило об «экономии» около 30 миллионов кубометров голубого топлива. Анализ показывает, что такая «экономия» могла сложиться преимущественно из-за того, что, вопреки контрактным обязательствам, были сокращены поставки газа как раз в северные районы Приднестровья» (în traducere: „Gazele rusești sunt furnizate în Moldova și Transnistria prin două conducte. Prin conducta de nord, prin Ananiev, sunt furnizate aproape 1 milion de metri cubi pe zi. Din acest volum, în regim revers, trebuie asigurate raioanele de nord ale Transnistriei – Râbnița și Camenca. Însă, în ultimele luni, aici ar putea să fie și o altă problemă. Potrivit surselor noastre diplomatice, aceasta constă în ascunderea gazelor rusești primite de la Gazprom cu scopul vânzării lor pe alte piețe. Astfel, în septembrie, SA „Moldovagaz” a anunțat despre „economisirea” a aproximativ 30 de milioane de metri cubi de gaze. O analiză arată că această „economisire” ar putea proveni, în principal, din încălcarea obligațiunilor contractuale și reducerea livrărilor de gaze anume în raioanele de nord ale Transnistriei”).

Rezerve din economii

SA „Moldovagaz” dezminte afirmațiile publicate de Novostipmr.com. Într-un comentariu pentru portalul Stopfals.md, întreprinderea menționează că „Volumele de gaze naturale vândute SA „Energocom” pe piața angro a Republicii Moldova au fost formate din reducerea consumului de gaze de către consumatorii de pe malul drept al Nistrului, precum și din substituirea gazelor naturale cu combustibil alternativ (păcură) la unii consumatori”.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la fel susține că acuzațiile nu corespund realității. Serviciul de presă al ministerului a precizat pentru portalul Stopfals.md că în perioada de vară a anului 2022 s-a format o rezervă de gaze datorită reducerii consumului pe malul drept al Nistrului. Urmare a dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, rezervele acumulate au fost vândute către SA „Energocom” pentru crearea stocurilor necesare pentru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale. „SA „Moldovagaz” și-a exercitat obligațiile financiare față de SAP Gazprom prin achitarea gazelor naturale achiziționate. Este important de menționat că în această perioadă, SRL „Tiraspoltransgaz” a preluat integral volumul de gaze naturale, solicitat de consumatorii de pe malul stâng al Nistrului”, se arată în răspunsul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Nu există posibilitatea tehnică de „a ascunde” gazul

Mai mult decât atât, din punct de vedere tehnic, sistemul de transportare a gazelor nu oferă posibilitatea de a ascunde anumite volumele de gaze, deoarece conductele de transport au capacitate doar pentru așa-numitele volume operaționale, destinate asigurării fluxului continuu de gaze către consumatori. „Cantitatea operațională este monitorizată zilnic de către serviciul de dispecerat al SRL „Moldovatransgaz”, iar la finele fiecărei luni se reflectă în bilanțul de gaze naturale al Republicii Moldova”, declară reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Intenționat sau nu, portalul din regiunea transnistreană a confundat vânzarea gazului cu stocarea acestuia. Reamintim că anterior vicepremierul Andrei Spînu a declarat că Republica Moldova va stoca gaze în România și Ucraina.

În noiembrie curent, volumul gazelor livrate către Republica Moldova a fost limitat până la 171 milioane de metri cubi, ceea ce constituie 51% din necesități. În consecință, „Moldovagaz” a decis să redistribuie volumele de gaze pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Nistrului, iar „Tiraspoltransgaz” a primit 2,2 milioane de metri cubi de gaze în loc de 3,9.

Pe 22 noiembrie 2022, operatorul ucrainean Naftogaz a emis un comunicat în care a acuzat Gazprom că, prin amenințarea cu reducerea volumului de transport de gaze, încearcă să priveze Republica Moldova de oportunitatea de a utiliza sistemul ucrainean de transport al gazelor și depozitarea subterană a acestora (PSG) și de a bloca instrumentul virtual invers, crescând astfel dependența de gazele rusești la începutul sezonului de încălzire.

În luna decembrie curent, autoritățile de la Chișinăul au ajuns la o înțelegere cu cele de la Tiraspolul, potrivit căreia, întregul volum de gaze furnizat R. Moldova de către Gazprom va fi direcționat malului stâng – Tiraspoltransgaz și Centralei de la Cuciurgan, care va produce energie electrică ieftină pentru malul drept, decizie criticată de unii experți în domeniul energetic.

Autori: Ilie GULCA, Viorica ZAHARIA

Stopfals.md


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentO soră și un frate, din raionul Fălești, au dat cu motocleta într-un gard și au ajuns la spital
Articolul următorNatalia Bucicovscaia – noua șefă a Direcției Învățământ Soroca. Colectivul DÎ Soroca a sesizat Cancelaria de Stat despre încălcarea unor prevederi legale
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.