Mai multe pagini și canale de social media au afirmat că Mihail Vlah, consilierul bașcanei Evghenia Guțul, a fost reținut pentru 72 de ore pentru că a îndemnat pe Facebook la alungarea de la putere a președintei Maia Sandu.
FALS! În realitate, textul inițial al postării lui Mihail Vlah îndemna la uciderea Maiei Sandu și a lui Igor Dodon (în original: «обоих надо убивать»). Acesta și-a redactat postarea peste 4 ore, după ce i s-a făcut observație în comentarii, înlocuind «убивать» cu «убирать метлой» (trad. – a alunga cu mătura). Paginile și canalele respective, vizate în numeroase materiale Stopfals.md, au evitat să dea numele lui Igor Dodon, încercând să-l justifice pe Mihail Vlah și să prezinte situația ca o încercare a guvernării, în frunte cu Maia Sandu, de a intimida opoziția.
Printre cei care au promovat informațiile manipulatoare sunt Ilia Guzun și Veaceslav Jucov, care au devenit subiecți ai unor articole ale portalului nostru.