La sfârşitul lunii noiembrie în municipiul Piatra Neamţ din România s-a desfăşurat ediţia a XXVI-a a Concursului Internaţional de Interpretare Muzicala ”Emanuel Elenescu”. Concursul a fost organizat de Liceul de Arte ”Victor Brauner”, iar printre participanţii de la liceele de artă din Bucureşti, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Oradea au fost şi elevi basarabeni de la Colegiul de Arte ”Nicolae Botgros” din Soroca, Liceul de Muzică ”Ciprian Porumbescu”, Colegiul de Muzică ”Ştefan Neaga” din Chişinău şi Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi.
Sorocenii s-au întors acasă cu rezultate bune: locul 1 — Nicolae Guţu (tubă), Vadim Sterpu (tubă), Marin Midoni (bariton), Victoriu Ciobanu (clarinet) şi Alexandru Boldesco (acordeon); locul 2 — Petru Rusu (la categoria Saxofon clasic şi Saxofon folclor), Dumitru Palanciuc (bariton) şi Radu Sterpu (bariton); locul 3 — Victor Talmacinschi (trompetă) şi Vadim Vacari (trompetă). Ana Clim s-a ales cu o diplomă de participare la categoria canto clasic. De două menţiuni s-au învrednicit ansamblul cameral compus din Ana Clim, Victoria Carauş şi Natalia Rusnac şi cvintetul Vadim Vacari, Victor Talmacinschi, Radu Sterpu, Vadim Sterpu şi Marin Midoni.
”Desigur că ne mândrim cu elevii noştri şi sperăm că vor lua premii şi la alte concursuri şi festivaluri atât în ţară, cât şi în afara ei, ne-a spus directorul instituţiei de învăţământ, Emilian Guţu. Când am acceptat participarea ne gândeam că vom aduce locuri bune, dar nu ne-am aşteptat la atâtea premii. Prin acest concurs am mai demonstrat o dată că la Colegiul de Arte ”Nicolae Botgros” se lucrează, iar profesorii şi elevii sunt buni”.
De menţionat că succesele elevilor au fost obţinute şi datorită cadrelor didactice — corepetitorii Aliona Colţova şi Irina Rusnac; profesorii de specialitate Valeriu Cibotari, Gheorghe Duminică, Mihai Boldescu, Olga Avramioti, Sergiu Vrabii şi Emilian Guţu. Alt elev al acestui colegiu, Cristian Ciobanu, călăuzit de profesoara de vioară Raisa Ciumac, s-a clasat pe locul III la ediţia a XIII-a a Festivalului Concurs Naţional al Interpreţilor Violonişti ”Filip Toderaşcu” de la Ialoveni. Bravos!