Decesul femeii însărcinate din Edineț ar fi survenit în urma unui stop cardiac cauzat de embolie cu lichid amniotic, care reprezintă o complicație a sarcinii sau nașterii. Concluzia a fost prezentată de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, după reuniunea membrilor comisiei care au analizat vineri cazul, transmite moldpres.md
Oficialul a oferit detalii despre sarcina femeii de la Edineț.
„A treia naștere, sarcină normală, monitorizată regulat, fără probleme. În timpul travaliului se înregistrează un stop cardiac. Preventiv, se presupune, de membrii comisiei care au analizat vineri cazul la minister, că acesta a fost cauzat de embolie cu lichid amniotic. Așa cazuri se înregistrează unul la 20 mii de nașteri, și rata de supraviețuire e infimă – câteva procente”, a spus Ala Nemerenco.
Ministra a subliniat că motivul final va fi stabilit în urma anchetei, care va urmări tot parcursul gravidei și aspectele medicale.
„Rezultatul final îl vom avea doar după analizele histologice și finalizarea anchetei, care va urmări tot parcursul gravidei și aspectele medicale. S-ar putea să apară alte nuanțe. Astfel, nu am niciun drept nici să apăr, nici să judec pe cineva. Ne vom abține până la finalizarea anchetei, cât și expertizei medico-legale”, a afirmat Ala Nemerenco.
Oficialul a prezentat date privind decesele materne înregistrate în Republica Moldova.
„Ce am făcut eu în calitate de ministru ca să cobor indicatorii de deces matern, de care m-am speriat când am preluat ministerul. Am analizat toată mortalitatea maternă să vedem de ce e așa înaltă, m-am întâlnit cu toți șefii de spitale, maternități, am emis ordine, dat indicații, echipat toate maternitățile de nivel II și III cu cele mai performante echipamente, de la cele mai simple la ventilatoare pulmonare, incubatoare pentru prematuri si reanimobile neonatale pentru a transfera micuții născuți cu probleme la Chișinău. De asemenea, s-au reparat secțiile, sălile de operații, s-au asigurat cu tot necesarul. Fiecare caz nu doar de deces, dar de proximitate de deces este raportat direct mie la orice oră. Sunt invitați toți cei implicați pentru discuție la minister în termen de trei zile, instituite comisii de expertiză și cazurile despicate în zece. Astfel ne-a reușit să înregistrăm în ultimii doi ani cel mai jos indicator de mortalitate maternă de la independența încoace. Când se existau câte 14 cazuri pe an pe țară nu se auzea nimeni indignând-se. Atunci nu se putea, erau alte guvernări, acum sunt ai noștri. Am ajuns la 2-3 cazuri pe an, care din tot sufletul îmi doresc să nu fie nici astea. Spitalul raional Edineț a beneficiat și el de cele mai performante echipamente, inclusiv centrul perinatal”, a explicat Ala Nemerenco.
Recent, la Centrul perinatal din cadrul spitalului Edineț o femeie de 32 de ani, însărcinată, a decedat.