În perioada 28 august – 10 octombrie 2023, va avea loc Recensământul de probă al populației și locuințelor. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), Recensământul de probă se va desfășura în sectoarele de recenzare selectate, în 11 localități din țară. În regiunea Nord au fost selectate trei localități – municipiile Soroca și Bălți și satul Glinjeni, raionul Fălești.
Recensământul de probă este o etapă de pregătire a Recensământului populației și locuințelor planificat pentru anul 2024. În acest mod, BNS își propune să testeze chestionarele de recensământ și instrumentele de colectare a datelor.
BNS va angaja personal temporar de recensământ, care va include 121 recenzori și 22 supervizori. Personalul responsabil de recensământ va fi autorizat prin legitimații corespunzătoare, pe care le vor prezenta când vor veni la domiciliu sau vor interacționa cu populația. Aceștia vor purta însemne de identitate, inclusiv: chipiuri și/sau tricouri, genți și tablete cu logoul recensământului de probă.
nÎn cazul în care nu găsește pe nimeni acasă, recenzorul va lăsa o înștiințare pentru a stabili ziua și ora când poate reveni. Selectiv, la unele gospodării, personalul de recensământ va efectua o vizită suplimentară pentru a evalua calitatea recenzării în cadrul anchetei post-recenzare (al cărei scop este de a evalua acuratețea recensământului de probă prin măsurarea erorilor de acoperire și de conținut).
Recensământul este o activitate statistică de amploare care se desfășoară o dată la 10 ani, fiind parte a rundelor mondiale de recensăminte, realizate în conformitate cu recomandările internaționale.