Condamnat la 7 ani de închisoare pentru escrocherii – promitea locuri de muncă în Israel, contra unor sume bănești, însă nu-și onora obligațiile

0
65

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat de 51 de ani, pentru comiterea a 9 episoade de escrocherie.Potrivit sentinței, inculpatul a fost condamnat, la 7 ani de închisoare  cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

 Conform materialelor cauzei, faptele au fost comise în perioada decembrie 2015 – iulie 2019 și constau în obținerea ilicită a bunurilor altor persoane prin inducerea în eroare, folosind metode viclene și promisiuni false, informează procuratura.md.

În mai multe situații, inculpatul a promis victimelor locuri de muncă în străinătate, inclusiv în Israel, precum și ajutor în perfectarea actelor necesare plecării, fără intenția de a-și respecta promisiunile.

De asemenea, în perioada iunie – noiembrie 2018, inculpatul a mințit câteva victime prin promisiunea de livrare a motorinei la un preț avantajos, fără a-și onora obligațiile, după recepționarea banilor.

Prin acțiunile ilegale ale inculpatului, victimele au suferit un prejudiciu total de  peste 66.000 lei.
La faza urmăririi penale, inculpatul și-a recunoscut parțial vina.

Examinarea cauzei s-a desfășurat în lipsa acestuia, întrucât nu s-a prezentat la ședințele de judecată și a fost ulterior anunțat în căutare.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Procuratura îndeamnă cetățenii să manifeste prudență sporită atunci când li se propun locuri de muncă în străinătate sau alte servicii contra unor sume de bani și să verifice temeinic veridicitatea ofertelor, pentru a evita situații de înșelăciune.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentMeteo, 23 decembrie 2025: astăzi am putea avea lapoviță și valori termice sub zero
Articolul următorO nouă ieftinire a carburanților – astăzi, 23 decembrie 2025, un litru de benzina și motorina costă cu 15 bani mai puțin
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.