Guvernul a decis că, în a doua jumătate a lunii decembrie solicitanții de compensații la energie vor primi plata monetară, pe card sau la Oficiile poștale, în baza datelor declarate de solicitanți și a informațiilor din bazele de date conexe.
Vă reamintim că compensația pentru costul energiei va varia între 300 și 800 de lei pentru luna noiembrie și că au solicitat compensații la energie peste 703.000 de gospodării. De altfel, cererile pentru a primi compensații pot fi depuse în orice moment, dar acestea nu vor fi acordate retroactiv. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile sunt acordate începând cu luna următoare.