Consumatorii de energie electrică, care își vor instala contoare inteligente în următorul an, ar putea plăti trei tarife diferite: de noapte, de zi și pentru orele de consum maxim. Ministerul Energiei a inițiat discuții în acest sens cu furnizorii de pe piață și cu autoritatea de reglementare, scrie moldpres.md
La mijlocul lunii iunie, Ministerul Energiei a lansat, cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova și a altor parteneri de dezvoltare, Programul pilot de instalare a 35 de mii de contoare smart, ceea ce constituie circa 3% din totalul consumatorilor, acțiune ce face parte din planul național de digitalizare a sectorului energiei.
Inițiativa a trezit interes în rândul unor consumatori și dezvoltatori imobiliari, care ar dori de asemenea să implementeze soluții inteligente de consum de energie. Participanții la întâlnire au stabilit că, pentru început, schema viitoarelor tarife va fi aplicată doar participanților la proiectul pilot, iar scopul este de a observa comportamentul lor, obișnuințele de consum, dacă eventualele tarife de noapte, mai mici de regulă, vor ajuta la reducerea curbelor maxime de consum și pentru a stabiliza sistemul electroenergetic. În deosebi, în lunile de iarnă există necesități stringente de a reduce aceste curbe de consum de energie.
Țările vecine, România și Ucraina, utilizează aceste tarife diferențiate, iar compania Energocom achiziționează o parte din electricitate pe ore de pe bursa română OPCOM.
Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, a spus că experimentul urmărește educarea consumatorului, iar autoritățile pregătesc soluții pentru întreg sistemul pe termen mediu și lung.