Cinci polițiști de investigație au fost decorați de Ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova, Graham PAUL

0
125

 Pentru contribuția la încheierea cu succes a unei operațiuni speciale de destructurare a unei organizații criminale care își desfășura activitatea în Republica Moldova, Franța și România, Cinci polițiști de investigație au fost decorați de Ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova, Graham PAUL, cu medalia franceză de securitatea, scrie politia.md

 În cadrul operațiunii au fost efectuate 50 de percheziții în cele trei țări, în urma cărora au fost arestați 13 cetățeni moldoveni (12 în Franța și unul în România). Menționăm că, în urma schimbului de informații dintre autoritățile competente ale Moldovei, Franței și României, începând cu anul 2019 au avut loc acțiuni de planificare în cadrul ședințelor de lucru la Chișinău, Paris și București, unde în urma acumulării probatoriului s-a dispus strategia de anihilare a organizației criminale.     

  Ceremonia de decernare a avut loc la reședința Ambasadorului Franței, unde au fost prezenți ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dar și Comandatul Oficiului Central de Luptă împotriva Criminalității Transnaționale, generalul De Tarle. 

  Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu: “Vă mulțumesc, colegi, pentru munca și efortul pe care îl depuneți pentru securitatea cetățenilor și a țării. Ați dat dovadă de profesionalism la cel mai înalt nivel și o colaborare eficientă la destructurarea acestei organizații criminale”

  La finele evenimentului părțile au reiterat interesul extinderii cooperării între structurile de aplicare a legii.


Articolul precedentAzi e hram la Dărcăuți, Ocolina, Schineni, Schinenii Noi, Șolcani, Vădeni și Voloave: iată calendarul complet al hramurilor din raionul Soroca
Articolul următorLa Soroca a fost depistat un proiectil de artilerie de 45 mm, din timpul celui de al II-lea Război Mondial
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.