Conform Ministerului Finanțelor, în luna septembrie datoria de stat internă şi externă A Republicii Moldova a crescut cu peste un miliard de lei și a a constituit circa 62,23 miliarde de lei. Comparativ cu finele anului 2019, aceasta s-a majorat cu circa 9,74 miliarde de lei, ceea ce semnifică o creştere cu aproximativ 18,6 %.
Ca pondere în PIB, datoria statului a ajuns la circa 30 %, cu 5 puncte procentuale mai mult faţă de nivelul de la finele anului trecut, iar estimările indică că Republica Moldova va continua să se împrumute masiv, iar datoria de stat poate ajunge la 37 % din PIB la finalul acestui an, nivel considerat acceptabil de către Guvernul Chicu.
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, în perioada ianuarie-septembrie 2020 datoria de stat externă s-a majorat cu 4,75 miliarde de lei, echivalentul a circa 305 milioane de dolari. De exemplu, în aprilie 2020 Fondul Monetar Internaţional a acordat un credit de 234 milioane de dolari, iar acum este negociat un nou acord pentru 3 ani.