În timpul celui de al Doilea Război Mondial, primarul orașului, V. Muntean, a început activ să se implice în reconstrucția întregii localități. Cu acest scop, la 18 aprilie 1942, la adresa guvernatorului Basarabiei a fost trimis un raport detaliat privind reconstrucția și dezvoltarea orașului pentru o perioadă de 25-30 de ani, cu estimarea bugetului detailat de 114,225 milioane lei. Bugetul Primăriei alocat pentru reconstrucția or. Soroca pentru perioada 1942-1943 a fost calculat la circa 11,803 milioane lei.
În primul rând, au început să se demoleze casele și să se corecteze străzile din cartierele vechi ale orașului. În plus, în mod activ a început prelungirea amenajării promenadei şi a unui parc în jurul cetății. Lucrările de reconstrucție a orașului din perioada 1941–1943 au fost conduse de către șeful serviciului tehnic orășenesc Alexandr E. Voițehovski, tatăl arhitectului V. A. Voițehovski. Din păcate, războiul a stopat realizarea acestor planuri. În martie 1944, în oraș a intrat Armata Roșie.
După al Doilea Război Mondial, în 1945, începe etapa de dezvoltare a istoriei moderne a orașului Soroca. Din acel moment, istoria orașului poate fi împărțită în patru etape:
1) 1944–1955 — perioada reconstrucției postbelice;
2) 1956–1971 — stadiul de dezvoltare a industriei și introducerea unor metode industriale la construcții cu utilizarea primelor proiecte de amenajare a microraioanelor pe teritoriul liber;
3) 1971–1991 — creșterea industriei, populației și trecerea la proiectele-tip în masă a construcțiilor, în baza unui plan general de dezvoltare și a planurilor de detaliu, și reconstrucția centrului;
4) după 1991 — sfârșitul monopolului de stat, trecerea la economia de piață.
În primii ani de după război Institutul de Stat „Moldavstroiproiect”, acum „Urbanproiect”, a elaborate proiecte-scheme de reconstrucție și dezvoltare a orașelor RSS Moldovenești. În baza acestor scheme a avut loc renovarea orașelor, cu posibilități ulterioare de alocare a terenurilor adiacente pentru construcții noi. Schemele au ajutat la efectuarea lucrărilor de restaurare, în conformitate cu planul, cu un buget mare și de a evita lucrările nedorite.
Schema de dezvoltare a orașului a fost aprobată de către Consiliul de Miniștri al RSSM la 10 august 1946. În baza acestor scheme au fost efectuate primele construcții de după război. În 1956 a început elaborarea planului general al orașului, dar acest proiect n-a fost aprobat din cauza lipsei de date cu privire la inundațiile în partea de jos a orașului, datorită construcției planificate a Hidro-Electro Centralei din or. Camenca.
Dezvoltarea rapidă a industriei a atras după sine și creșterea cu un sfert a numărului de muncitori industriali în perioada 1949–1950. La mijlocul anilor ’50, din cauza creșterii demografice rapide, s-a simțit acut necesitatea de locuințe pentru populație. Din acel moment începe implementarea metodelor industriale în construcții. În oraș apar primele case cu 2-3 niveluri, cu 8-16 apartamente, construite în baza proiectelor-tip. Așa tip de clădiri se amplasează pe platforma inferioară a orașului, unde există deja infrastructură. Pe platforma superioară și în Bujerovca erau alocate terenuri pentru gospodării particulare.
După hotarele intravilanului satului Bujerovca începe să se dezvolte zona industrială. În anul 1959, populația or. Soroca se dublează în comparație cu indicii de dinaintea războiului. În 1961 satul Bujerovca intră în componența orașului. Din cauza diferenței prea mare de nivel dintre platforma superioară și platforma inferioară, care ajunge până la 150 m, a fost luată decizia de a aloca teritorii noi pentru amplasarea construcțiilor rezidențiale cu multe etaje și pentru zona de dezvoltare industrială, teritoriul din amontele râului Nistru, după marginea satului Bujerovca.
Astfel, la începutul anilor 1960, orașul a început să se dezvolte în afara hotarelor istorice. Acest cartier a fost numit „Soroca Nouă”. Creșterea bruscă a populației a sporit necesitatea planificării urbane coordonate. În baza sarcinii de proiectare al Comitetului de Stat în Construcții (Gosstroi) al RSSM din 22 mai 1961 institutul „Moldghiprostroi” (acum „Urbanproiect”), începe elaborarea planului general de dezvoltare al orașului pentru perioada anilor 1962–1980. În perioada 1962–1964 proiectul a fost condus de autorul — arhitect V. Voițehovski.
Deja la etapa elaborării studiului de fezabilitate a dezvoltării orașului şi a schițelor, autorul analizează complex dezvoltarea orașului împreună cu satele din suburbiile Zastânca, Bujerovca și Ţekinovka, situat pe malul opus al Nistrului. Cunoscând specificul orașului în care a crescut, V. Voițehovski a luat în considerație relieful complicat și rețeaua stradală existentă. Legăturile dintre raioanele rezidențiale, părțile superioare și inferioare ale orașului au fost dublate. Cu toate acestea, această versiune din anii 1962-1963 n-a fost acceptată din punct de vedere economic.
În decembrie 1963, a fost prezentată o versiune simplificată a proiectului, fără satele Zastânca și Ţekinovka. Și iarăși, Comitetul de Planificare de Stat și Gosstroiul au cerut repetat simplificarea proiectului și reducerea cheltuielilor de infrastructură inginerească. Ultima variantă a planului general, din decembrie 1964, a fost elaborată fără participarea arhitectului V. Voițehovski. Această variantă conține mai mult formal desenată rețeaua de transport, fără ajustarea la rețeaua stradală existentă, la relieful complicat și la geologie. Legăturile dintre zonele rezidențiale n-au fost dublate.
Citiți AICI începutul articolului
Vitalie Iaţiuc, sursa: Arta (2016)
