Știam că în satul Bădiceni din raionul Soroca există un azil pentru bătrâni, dar niciodată nu am mers acolo. Cuprinsă de curiozitatea de a afla cine sunt și în ce condiții se află bătrânii, am ajuns la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoanele vârstnice “Acasă”. Azilul găzduiește 45 de persoane vârstnice, singuratice: 23 de femei și 22 de bărbați, băștinași din raionul Soroca.
Făcând primii pași pe teritoriul azilului zăresc primii bătrâni. O bătrânică stătea îngândurată pe o bancă, alții doi discutau, la câțiva metri distanță un bărbat în scaun cu rotile a început să mă examineze atent cu privirea. Am intrat în încăpere, însoțită de asistenta medicală Felicia Cobâlaș, care îmi povestește despre azil, bătrâni și problemele cu care se confruntă.
Bătrânii care nu mai pleacă acasă
Este o instituție pentru bătrâni care sunt în mintea copiilor, nu sunt periculoși, sunt buni. Sunt persoane singure, și se află aici pentru o perioadă nedeterminată. …Fac câțiva pași și intru într-o odaie, acolo stăteau de vorbă două bătrânele. De îndată ce mă observă, una dintre ele îmi spune repede: “Vă rog, nu mă fotografiați”. Încep să discut cu doamna Larisa Hriplivaia. Cu lacrimi în ochi, dumneaei începe să-mi povestească câte ceva despre trecutul ei:
− Tinerețea a fost bună, am avut doi băieți, dar au decedat. Din cauza acestei dureri mi-a apărut diabetul zaharat. Am lucrat 42 de ani, dintre care 28 am fost șef de cadre, iar ceilalți 14 ani am fost șef de secție secretă a Centrului militar. Am suferit un infarct și din acest motiv am fost nevoită să plec din funcție. De cinci ani sunt aici. Mă simt bine, pentru că fetele au grijă de noi, ne hrănesc bine, ne spală, ne oferă și primul ajutor când este nevoie.
Infirmierele vorbesc cu bătrânii și le oferă ajutor 24 de ore. Deşi sunt 45 de beneficiari, pe coridor și în curte sunt puțini. Aceasta pe motiv că mulţi bătrâni sunt țintuiți la pat… Intr-o odaie sunt trei bărbați, mă întâmpină cu un zâmbet, îi văd pozitivi, îi salut și încep dialogul.
− Fiecare bătrân din acest azil are un trecut al său, care este trecutul dumneavoastră?
Îndată ce am pus întrebarea, concomitent încep să-mi răspundă două persoane.
− Acum vorbește cu Sergiu, după asta vorbește și cu tine. El este Nicolae Solovei, este orb, ne ajută doamna Cobâlaş. Sergiu Bulgaru: „De 8 ani sunt aici. Am avut un trecut frumos. Am făcut armata pe o submarină, după armată am lucrat la un depozit de mere. M-am căsătorit la 30 de ani. După căsătorie, din lipsa banilor, am mers să lucrez peste hotare, am fost șofer de curse lungi. După ce am suferit un accident vascular cerebral, s-a îmbolnăvit și soția. Deoarece copii nu aveam și nu mai putea nici unul din noi să lucreze, am ajuns aici. Acum am terminat un tratament și mă simt mult mai bine”. Ulterior, domnul Nicolae începe să depene povestea sa. „Am 55 de ani. Sunt din satul Vasilcău. Am absolvit Universitatea ”Ion Creangă” , obținând specialitatea profesor de educație fizică. 32 de ani am practicat ca profesor, din cauza unei lovituri am început treptat să-mi pierd vederea. Sunt aici din martie 2012”.
O zi din viața bătrânilor
Zilnic, la ora 9 dimineața este servit dejunul, din motiv că o mare parte din bătrâni sunt la pat, infirmierele sunt nevoite să-i hrănească. După masă bătrânii au două ore libere în care privesc televizorul, ascultă radio sau discută între ei. La ora 11 bătrânii sunt îngrijiți prin masaj și gimnastică. Apoi vine ora prânzului. După servirea prânzului, ca și după dejun, au timp liber. La ora 17 sunt vizitați de medic, fiind examinat fiecare pacient în parte. În sfârșit, vine și ora cinei, după care bătrânii sunt pregătiți pentru somn. Fiecare are dreptul de a primi ajutor de urgență după necesitate.
Problemele cu care se confruntă azilul
Când a venit timpul să vorbim despre problemele de bază ale azilului, am rămas uimită când mi s-a spus că “Probleme nu avem”. Felicia Cobâlaș: „Până în anul 2009 era foarte greu de lucrat, nu aveam apă, nu funcționau toate lavoarele, nu aveam mașini de spălat. După reparația din anul 2009 situația s-a mai ameliorat. Dacă până atunci avem doar un singur televizor pentru toți, acum avem televizoare și în odăi. Avem apă, pentru infirmiere munca s-a ușurat puțin, nu mai spală cu mâinile, nu aduc apă de la fântână. Primim ajutoare în formă de alimente, compensații, avem mulți bătrâni la pat care necesită îngrijiri speciale”.
Gabriela Vrancean,
stagiară, FJŞC USM
Dacă ai și tu o știre interesantă, care vrei să fie publicată în ziarul “Observatorul de Nord” sau pe pagina noastră web, anunță redacția. O poți face adăugând știrea ta AICI sau să ne sesizezi o problemă AICI. Dezvoltarea paginii web a ziarului „Observatorul de Nord” este unul din obiectivele proiectului “Presa locală – dezvoltare prin digitalizare”, implementat de publicaţia independentă „Observatorul de Nord” şi finanţat de Ambasada SUA în Republica Moldova.
