Au fost vandalizate 14 morminte

0
15

POLIŢIA INFORMEAZĂ

Săptămâna trecută au fost profanate 14 morminte în cimitirul evreiesc din oraşul Soroca. Semion Vexler, preşedintele Societăţii de Cultură Evreiască din raionul Soroca a văzut mai multe fotografii ale monumentelor vandalizate şi a anunţat poliţia. “Nu ştiu când anume au fost profanate aceste morminte, dar noi am aflat duminică după ce au fost postate câteva poze pe reţelele de socializare. Eu cred că este vorba de huliganie şi lipsă de educaţie, dar nu de antisemitism, chiar dacă a mai fost un caz similar la 17 aprilie, când au fost profanate alte două monumente funerare” ne-a declarat Semion Vexler. Poliţia a reacţionat rapid, iar marţi a anunţat deja că trei minori din oraşul Soroca sunt cercetaţi în acest caz. “Au fost stabilite persoanele care au deteriorat aceste morminte, se spune în comunicatul publicat de inspectoratul local de poliţie. Aceştia, s-au dovedit a fi trei minori de 12 şi respectiv 13 ani, locuitori ai oraşului Soroca. Fiind audiaţi minorii în prezenţa părinţilor, aceştia au recunoscut că pe 5 mai, curent, au mers în cimitirul evreiesc cu scopul de a găsi copaci de cireşi şi de a se juca. Astfel, cei trei minori au deteriorat mai multe morminte din cimitirul evreiesc”.

Preşedintele Societăţii de Cultură Evreiască nu ştie dacă familiile copiilor vor fi impuse să restaureze monumentele distruse, aşa că este în aşteptarea deciziei judecăţii. “Domnul Mihai Mâţu mi-a spus că cu ajutorul voluntarilor vor fi aşezate la loc monumentele care nu s-au deteriorat. Iar aceasta ar trebuie să fie o lecţie pentru copii, fiindcă după fapte urmează să fie în urma investigaţiei poliţiei şi deciziei judecătoreşti şi o pedeapsă. Nu sunt bune astfel de fapte, şi nu doar în cazul cimitirului evreiesc, dar şi a celorlalte cimitire” afirmă Semion Vexler.

Organele de drept au mai anunţat că în privinţa părinţilor a fost iniţiată o procedură contravenţională pentru ,,Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”, iar dosarul urmează a fi remis spre examinare Procuraturii raionului Soroca pentru a decide dacă va fi pornită sau nu o cauză penală.

 


Articolul precedentMonumente distruse de stat (I)
Articolul următorMoldova va raporta la Geneva cum își onorează angajamentele în domeniul drepturilor omului
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.