În ultimele zile au fost furate cel puțin trei sănii din scările câtorva blocuri de locuit din sectorul Soroca-Nouă al municipiului Soroca. Oamenii au postat pe rețelele de socializare imagini surprinse de camerele de supraveghere din zonă, iar hoața a fost depistată.
“Săniile erau în scara blocului, două la etajul I și una la etajul II. La ora trei de noapte a luat-o pe a mea și s-a dus cu ea, apoi, a venit mai în seară, pe la 6, și a luat-o pe a doua. Apoi a mai furat o sanie de la un vecin din scara de alături. Noi avem cameră de supraveghere și am început a o căuta singur, să nu deranjez poliția să caute sănii. Apoi soția a postat pe rețelele de socializare fotografii cu ea și cineva ne-a scris că a văzut-o pe această femeie cu niște sănii. Vecinul a alertat poliția și ei ne-au ajutat să fie returnate. Două le-a întors, dar pe a mea încă nu. Poliția mi-a trimis azi o fotografie cu o sanie, dar nu este a noastră. A dat-o pe băut, dar mi-a zis că mi-o aduce azi de pe unde a dus-o” ne spune soroceanul păgubaș.
Oamenii legii ne-au spus că femeia urmează să fie pedepsită conform legii. “Persoana a fost identificată, este vorba de o femeie, anul nașterii 1971, polițiștii au înregistrat cazul, iar săniile urmează să fie restituite proprietarilor. Făptașa va fi cercetată contravențional, cu amendă de la 30 la 60 unități convenționale, sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore” ne-a declarat Silvia Vetcu, ofițer de presă la Inspectoratul General de Poliție.