Dacă tușești, strănuți, scuipi sau… îți ridici maioul mai sus de buric – PLĂTEȘTE AMENDĂ!

0
150
m

Tuşitul şi strănutatul în public, fără a-ţi acoperi nasul sau gura, a fost interzis în Beijing. Cei care nu îşi acoperă faţa când fac asta vor fi amendaţi. Dacă tuşeşti sau strănuţi în public şi nu îți acoperi faţa, ai putea primi amendă. Legea va intra în vigoare în Beijing, de la 1 iunie. Vei fi pedepsit şi dacă ieşi în public fără mască, atunci când eşti răcit.

Legea vrea să promoveze comportamentul civilizat şi vine în contextul pandemiei de coronavirus. Nu vor scăpa de pedepse nici cei care scuipă sau aruncă gunoaie pe stradă, amnezile ponind de la aproximativ 28 de dolari. Legea bunei cuviinţe în public interzice şi „Beijing bikini”, mai exact obiceiul bărbaţilor de a-şi ridica tricoul sau maioul deasupra buricului pe timp de vară.

În Beijing, fiecare cetăţean are un fel de cazier social, un sistem care evaluază comportamentul fiecărei persoane în societate, iar noua lege le cere poliţiştilor să nu ezite să treacă în acest cazier toate abaterile grave, scrie Mediafax. Autortăţile chineze nu spun însă şi ce pedepse pregătesc pentru cei care se abat de prea multe ori de la un comportament civilizat.
SURSA: Albasat

Articolul precedentNe putem face planuri de concediu în această vară?
Articolul următorVIDEO: OMS demontează miturile despre Coronavirus
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.