Aşadar, eu am rămas la Shacumana, un fel de semispital de lagăr. Ca doctor l-am avut pe dl. Litvinov (care nu era rudă cu fostul ministru de externe pe cînd Titulescu era preşedintele Ligii Naţiunilor la Geneva). Acest doctor se mira foarte mult că am capul lucid, dar organismul se descompune, un lucru ciudat! Zilnic, schimbam cămaşa de corp, iar a doua zi era plină de păduchi destul de mari.
Eram un fel de Bahuşkin, dl Litvinov îmi spune că va trebui să mă mute la alt spital cu regim mai sever şi dotat mai bine, dar, deocamdată, trebuie să-mi facă acte de eliberare pe motiv de incapacitate de muncă definitivă. În altă zi, îmi comunică să fiu gata să merg la comisia din doi doctori şi o doctoriţă. Fiecare m-a examinat şi m-a întrebat ce mă doare şi am spus că nimic. S-au privit şi au zîmbit. Peste cîteva zile s-a primit hotărîrea Tribunalului din Rîbinsk (acum Şcerbakov), în care, luîndu-se în considerare actele medicale, deţinutul Lupaşcu Gheorghe se scuteşte de pedeapsă şi se pune în libertate. Doctorul îmi spune că mă trimite cu ordin de eliberare cu tot, la spitalul Perehorî, de pe malul mării Rîbinsk. Cum ne-am dat jos din camion (nu, pe mine nu m-au lăsat să merg pe jos), m-au pus pe o targă şi m-au dus direct la baie. Acolo, o femeie — sanitar m-a spălat cu peria şi săpun, m-a îmbrăcat în lenjerie curată şi tot cu targa m-au dus în baracă şi m-au aşezat pe patul de jos (erau 2 rînduri). A început hrana şi tratamentul „Omul numai de noroc să nu se plîngă”, este o vorbă a românului. Aici am dat de ajutorul american. Primeam praf de ouă, cutii mari de parizer, untură de porc şi altele. Cînd au aflat că eu, din cauza slăbiciunii, nu mă pot folosi de libertate, au început toţi să-mi ofere porţii de mîncare. Şefa spitalului, o evreică din Chişinău, femeie extrem de severă, mi-a pus în vedere să mănînc numai ce-mi va da sora Polina (evreică din Leningrad). Curînd, am început să merg singur pe jos, la baie. Totuşi a trebuit să stau la Pereborî 2 luni de zile, ca dr. F. să-mi dea avizul că pot pleca acasă (vorba vine). Totuşi foarte greu mă urcam singur la vagon (făceam exerciţii). În sfîrşit m-au îmbrăcat în tot ce era mai vechi, mai murdar, mai rupt şi m-au scos din zonă la N.K.V.D. pentru forme şi acte la mînă.
* în text este păstrată ortografia originalului.
Continuare în ediţiile viitoare.
Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca
Începutul îl găsiți aici: