Fapte văzute, auzite și trăite (XX)

0

Sînt arhicunoscute toate mizeriile care le îndurau condamnaţii în aceste eşaloane. Aprovizionarea cu mîncare se poate spune că era normală, suportabilă. Plaga cea mare era “pungaşii”, care călătoreau cu noi, băteau lumea paşnică şi le luau ce aveau mai bun din haine, încălţăminte etc. La prima oprire, aceşti pungaşi erau scoşi din vagon şi băgaţi în alt vagon. În modul acesta a fost maltratat în vagon şi prădat de palton, cu guler negru, fostul judecător de instrucţie de la Tribunalul din Chişinău, Stelică Popescu. Mai departe va veni timpul să povestesc despre viaţa şi moartea sa. La o gară am coborît din vagon şi am pornit-o pe jos prin pădure spre marele fluviu Peciora. Era încă mult pînă la malul Peciorei, dar mirosul aerului de pădure nu-l mai simţeam. Ne îmbăta şi ne tortura un miros puternic de şuncă. Am mers kilometri întregi prin pădure, obsedaţi de acest miros, pînă am ajuns la originea lui. Nu departe de drum am văzut multe stive înalte, cam cît o casă cu trei etaje, de şuncă, acoperite cu pînză groasă impermeabilă. Oboseala a dispărut ca prin minune şi creierul s-a pus febril la lucru… Ce să fie?… Ce să fie?… Am ajuns, în sfîrşit, la mal, am intrat în bărci (şlep) cîte 10 la fiecare pătrăţel (fiecare şlep avea pînă la 10 pătrăţele). De greutate şlepul s-a cufundat mult, rămînînd afară vreo 20 cm. Noroc că nu adia nici un fel de vînt. Apoi ne făceam şi noi socoteală: “N-or fi ei proşti să ne aducă atîta cale şi să ne înece în Peciora, fluviu colosal de mare, abia îi zăreşti malul”. Am ajuns în Peciora, un oraş împrăştiat, destul de murdar şi prăfuit. După atîta mers cu trenul, am fost băgaţi în nişte barăci, pentru a ne odihni vreo 2 zile. Obosiţi de atîta mers pe jos, am adormit ca duşi pe lumea cealaltă. Pungaşii, în schimb, au “lucrat” foarte conştiincios, au furat tot ce s-a putut. Mie mi s-a scos din sacul de sub cap un costum serj şi mai multă lenjerie, spintecînd sacul. Cînd ne-am trezit a doua zi, nici n-am avut timp să ne întristăm de atîtea furturi, căci au început să strige românii: “Război, război, nemţii și românii atacă URSS-ul”. Lucru paradoxal, n-am văzut o faţă întristată sau alarmată. Peste tot veselie şi bucurie. Oficial nu ni s-a dat nici un comunicat. Ziare nu căpăta nimeni. De la oraşul Peciora am luat-o pe jos prin taiga. Zăpada se topise, apa nu reuşise să se evapore. Mergeam prin apă, poposeam pe dîmburi sau pe malurile rîurilor. Mîncare mai puţină, dar destul de consistentă. Am poposit odată într-un lagăr părăsit. Nu departe se vedeau ceva case şi construcţii. Bordeiele ocupate de noi au fost înconjurate de santinele. Peste vreo oră de somn, am fost treziţi de doi civili, care au întrebat cine doreşte să cumpere la magazinul de stat, după preţurile afişate, poate face comanda. Am întrebat cine sînt şi au spus că sînt împuterniciţii magazinului. Ne-au spus că putem cumpăra şi amanetînd unele lucruri, căci este şi persoana care poate preţui (estima) aceste lucruri.

* în text este păstrată ortografia originalului.
Continuare în ediţiile viitoare.
Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca

Fapte văzute, auzite și trăite (XIX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.