Cum au schimbat moldovenii cu polonezii cetatea Cameneț-Podolsk pe Soroca?

Istoria localității. Orașul Soroca, amplasat la 100 – 280 m altitudine, cu o populație de 42 200 locuitori (1992), este situat pe malul Nistrului, la 160 km de capitala republicii. Poziția pe care o ocupă localitatea este deosebit de pitorească.

Soroca se află la o cotitură a fluviului, în apropierea pragurilor sale, unde, lângă satul Cosăuți, vis-a-vis de corespondentul său Poroghi de pe malul stâng, se forma trecătoarea cunoscută din vechime, poziție deosebit de favorabilă din punct de vedere strategic. Investigațiile arheologice au depistat în jurul orașului așezări caracteristice pentru cultura Cucuteni-Tripolie, epoca bronzului, din perioada timpurie a fierului, și altele, până în evul mediu, fără a identifica însă vestigiile coloniei antice Alhionia (cca 500 de ani î.H.) sau ale cetății dacice Sargus (numită și Sarghidava, Krahita sau Krahidava), localizate aici de unii istorici din secolele trecute.

Prima atestare certă a Sorocii este cea de la 12 iulie 1499, data încheierii tratatului de pace moldo-polon, în care printre boierii care l-au semnat era și un „Coste pârcălab de Soroca”. Toponimul, al cărui etimologie nu este elucidată cu certitudine, este explicat în ultimii ani prin derivarea lui de la cuvântul „soroc”, ce s-ar referi la durata serviciului militar la cetate sau la termenul de participare la înălțarea ei, numele topic trecând mai apoi asupra ținutului întins de-a lungul Nistrului.

Prin această așezare trecea calea cea mai scurtă dintre Suceava, capitala Moldovlahiei, spre localitățile moldovenești de dincolo de Nistru și renumitele târguri podoliene Brețcau și Bar. Însemnătatea orașului și a cetății, după părerea lui Dimitrie Cantemir, a crescut după pierderea Tighinei, cetatea Soroca fiind, de acum înainte, cea mai puternică fortăreață împotriva polonezilor. Cronicele vremii atestă desele ciocniri militare ce aveau loc sub zidurile cetății, în urma cărora sufereau și locuitorii Sorocii, și populația ținutului. Pe la Soroca își făcuseră drum obișnuit cazacii și armata otomană, care se îndreptau spre frontiera nordică cu Polonia. Una dintre cele mai sângeroase pagini în istoria Sorocii a fost înscrisă în 1601, când locuitorii ei au fost măcelăriți de cazaci. În 1651, Moldova este atacată de polonezi, care ocupă târgul și cetatea, din care au fost alungați în 1653 de cazacii lui Timuș Hmelnițki. În 1656 și 1660, în drum spre frontiera cu Polonia, turcul Evlia Celebi descrie elogios orașul, care ar fi avut „multă verdeață și la 1000 de case”, cifră care se pare a fi exagerată. Cetatea îi atrage atenția: „mică în dimensiuni, dar construită cu multă iscusință”. În 1671-1672, a avut loc răscoala slujitorilor din ținuturile Lăpușna și Orhei în frunte cu Mihalcea Hâncu, la care s-au alăturat și mulți soroceni, aceasta fiind înăbușită de către Gheorghe Duca. În 1680, polonezii atacă fără succes cetatea Sorocii și, nevoiți să se retragă, jefuiesc târgul. Gheorghe Duca, devenind hatmanul Ucrainei (1681), a construit un palat pe malul stâng al Nistrului, în satul Țechinovca, în fața orașului Soroca. În 1686, craiul polonez Ioan Sobieski, cu ajutorul cazacilor, ocupă cetatea Sorocii, de unde domnitorul Constantin Cantemir încearcă, în 1692, să-i scoată, dar nici folosirea artileriei grele, nici ajutorul cazacilor în frunte cu hatmanul Steț al Ucrainei n-au fost de folos. Trăinicia cetății moldovenești le-a permis polonezilor să se mențină în ea încă mulți ani și doar în 1699, în urma tratatului de pace de la Carlovitz, ei au cedat-o, primind în schimb cetatea Camenița (Cameneț-Podolsk), ocupată atunci de oștirea moldovenească. În 1711, pe la Soroca a trecut Nistrul armata rusă și țarul Petru I, aliatul Moldovei în lupta contra dominației otomane. Țarul rus este întâmpinat de Dimitrie Cantemir, oştirile continuând împreună calea spre Prut, iar Soroca devenind baza de aprovizionare a armatei rusești. Ulterior, Poarta Otomană impune locuitorilor să participe la campania militară pregătită împotriva Rusiei, care însă n-a mai avut loc. În timpul ciocnirii militare din 1738 cu polonezii, cetatea a fost incendiată. În vremea războiului ruso-turc din 1767-1774, comandamentul armatelor rusești, P. A. Rumeanțev, a dorit s-o folosească pentru depozitarea proviziilor. 

De-a lungul timpului, însemnătatea militară și strategică a cedat locul celei de depozitare a mărfurilor. Pe măsura reducerii importanței militare a cetății, orașul Soroca devine o proprietate particulară. La sfârșitul secolului al XVIII-lea aparținea Sultanei C. Moruzi, soția vornicului Scarlat Sturdza, viitorul guvernator civil al Basarabiei (1812-1813). Ei vând localitatea pentru un preț inițial de 35 000 de galbeni, care crește până la 45 000 galbeni, ginerelui lor, Nicolae Rosetti-Roznovanu, care stăpânea mai multe sate în preajma Sorocii. În curând, Soroca devine proprietatea clucerului Nicolae Cerchez, proprietarul satului vecin Bujerouca. Soroca primește statut de oraș în 1835 și devine reședința ținutului cu același nume, iar în 1848 stăpânii ei vând orașul împreună cu satul Zastânca, situat la 5 km spre sud, vistieriei statului pentru 100.000 ruble de argint, urmând ca suma să fie achitată timp de 10 ani.

În 1842 a fost elaborat primul plan urbanistic, în 1846 – al doilea. Conform acestor planuri, care se deosebeau în privința redresării părții vechi a orașului, Soroca urma să se extindă teritorial pe o porțiune în aval de partea veche.

În timpul celui de al doilea război și a trecerii prin oraș a armatei beligerante, orașul a pierdut multe din clădirile sale. Pentru un scurt timp, în Soroca s-a instalat Guvernul și alte organisme administrative ale R.S.S.M., găzduite provizoriu în cele mai reprezentative clădiri din oraș: sediul zemstvei, gimnaziul pentru fete.

Prin decizia Consiliului de Miniștri al fostei URSS din 27 ianuarie 1986, orașului Soroca i s-a atribuit statut de oraș istoric, ceea ce a impus un regim de maximă protecție a patrimoniului său.

Factorii decisivi ai formării structurii urbane a orașului Soroca:

1. Prezența fluviului Nistru, localitatea ocupând fâșia îngustă de pe malul râului, protejată dinspre vest de un mal înalt și abrupt.
2. Ridicarea cetății medievale, construită adiacent localității pe malul râului, pentru a ține în observație situația de la frontieră. Amplasamentul cetății a făcut ca drumul animat, care lega cetatea Soroca de capitala țării, la început Suceava, să devină strada principală a urbei, azi strada Decebal.
3. Aflarea trecătoarei Nistrului în afara localității, la 18 km în amonte, unde se aflau pragurile din granit, a condiționat apariția celui de al doilea drum, confirmat în 1946 prin cartiere pătrate, de dimensiuni mici.
4. Redresarea părții vechi a orașului, prin trasarea străzilor reciproc perpendiculare, în raport cu malul râului, peste structura veche.
5. Formarea pieței comerciale la joncțiunea părții noi cu partea veche a orașului.
6. Extinderea orașului pe terasa malului superior al fluviului la începutul secolului al XX-lea.
7. Extinderea orașului prin înglobarea satului Bujerovca.

Tamara NESTEROV,
doctor în Studiul Artelor,
Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM

SURSA: Almanah Soroca, 2008