În istoria oricărui oraş una dintre cele mai importante probleme este cea a delimitării ocolului târgului. Explorând actele din sec. XV-XVII, istoricii au încercat să stabilească ocolul oraşului Soroca-unitate teritorial-administrative care înglobau în sine sate, selişti, fânaţuri, păduri, centrul lor fiind oraşele.
Astfel, cercetătoarea Angela Popovici susţine că constituirea ocolului cetăţii Soroca a fost începută de Ştefan cel Mare aproximativ în ultimele două decenii ale sec. al XV-lea, fiind semnificativ în acest sens documentul din 1 iunie 1512, prin care Bogdan-Voievod scria regelui Poloniei Sigismund să lase în stăpânire nişte mori, aflate în dreptul cetăţii Soroca “ca să fie pentru hrana acestei cetăţi”. Actele domneşti denotă grija domniei pentru menţinerea şi mărirea ocolului ascultător de cetatea Soroca. Deci, în perioada domniei lui Ştefan cel Mare, ocolul cetăţii Soroca era compus din cel puţin 3 sate, iar urmaşii săi au întreprins acţiuni de mărire a lui. Astfel, în documentul din 17 ianuarie 1517 domnitorul Bogdan cel Orb afirmă că părintele său „Ştefan voievod a întors aceste trei sate anume Cosaceuţi şi Tricinţi şi Strijacouţi ca să asculte de cetatea noastră, de Soroca”, fiind sate ce ţin de ocolul târgului. O carte de danie de la Petru Voievod din 11 martie 1586, când domnitorul dăruieşte lui Andrei logofătul şi pârcălabul de Neamţ, între altele, satul Climăuţi, deasupra Nistrului şi satul Socolul şi seliştea Zăvadinele ce sunt în ţinutul Sorocii subliniază că toate erau „ascultătoare către ocolul cetăţii Soroca”. Despre Zăvădini se cunoaste că Alexandru Lăpuşneanu a întemeiat pe la 1559 „scutăria de Zăvădini”: „Şi atunci când au fost acolo scutărie, el a risipit toate satele câte au fost pe Răut, pe amândouă părţile până la Nemţeni. Şi era hotarul satului Zăvădinilor, în jos până la Nemţeni şi până la Gura Căinarului, iar din sus cât a putut cuprinde din restul, pentru că în sus de Zăvădini era loc pustiu”. Cercetătoarea Angela Popovici susţine că scutăria a existat între anii 1559 şi 1572.
La 2 decembrie 1634 Vasile Lupu întăreşte lui Pătraşcu Ciogolea stăpânire asupra satului Tricinţi din ţinutul Soroca cu menţiunea: „danie lui dela Moise Movilă pentru a lui dreaptă şi credincioasă slujbă, care l-au slujit pre dânsul în oaste în ţări streine, care acel satu Tricinţi au fostu dreptu domnescu supt ascultarea cătră ocolul târgului Sorocii”. Deşi cercetătorul Vasile Trofăilă identifică Tricinţi cu actualul Trifăuţi (care de altfel a făcut parte din ocolul Sorocii -n.n.), considerăm că sunt două sate diferite, căci la această dată Trifăuţi era donat mănăstirii Tătărăşti.
Ocolul era o proprietate pur domnească, de care domnul dispunea după voia sa. Slăbirea domeniului domnesc în Ţara Moldovei, ca urmare a donaţiilor, s-a răsfrânt în mod direct şi asupra stării ocoalelor târgurilor. Desfiinţarea ocolului Soroca este semnalat la 11 martie 1586, când Petru Şchiopul dăruieşte lui Andrei, logofăt şi pârcălab de Neamţ, satele sus-numite. Satele din ocoalele târgurilor, care erau donate, treceau în proprietatea privată a boierilor sau a mănăstirilor, cu dreptul de a dispune liber de ele. Astfel, prin actul din 12 aprilie 1620, domnitorul Gaspar Graţiani întăreşte lui Nicoară mare vornic, între altele, satul Trifăuţi, „fost drept domnesc, ascultător de târgul Sorocii pentru slujb dreaptă şi credincioasă”, iar în 1624 Radu Mihnea-Voievod, printr-un uricar, confirmă donaţia satului Trifăuţi din ocolul târgului Soroca. Marele vornic Nicoară şi soţia sa Teodosia au dăruit în 1629 mănăstirii ridicate de ei la Tătărăşti, „închinate metoh mănăstirii Sf. Sava de la Ierusalim”, satul Trifăuţi cu mori pe Nistru. Înainte de 1661 pârcălabul Sorocii Anastasie aduce la cunoştinţa lui Iordache, mare vistiernic, hotarul satului Trifăuţi. În 1671 proprietar al satului Trifăuţi este Dumitraşco Malai, care, fiind dator spătarului Toderaşco Iordache 500 lei, îi dă pe lângă o „cuşmă cu mărgăritar cu pontali de aur” şi jumătate din satul Trifăuţi. La începutul sec. al XVIII-lea satul Trifăuţi era proprietatea lui Vasile Cantacuzino, fost mare vornic. După moartea acestuia atât averea, cât şi datoriile au fost moştenite de nepoţii de frate: Şerban şi Iordache Cantacuzino, care dau satul Trifăuţi lui Iordache Ruset. La 21 mai 1716 domnul Moldovei Mihai Racoviţă emite un hrisov prin care întăreşte lui Iordache Ruset satul Trifăuţii cu vecini cu tot. La 1 iulie 1716 domnul Mihai Racoviţă dăruieşte uric boierului său Iordache Ruset, fost mare vornic, „pentru slujbă credincioasă, o bucată din locul domnesc de mai jos de târgul Soroca, vecină cu hotarul satului său anume Trifăuţi şi valea Hristina până la Troien şi până în ţărmul Nistrului”. În octombrie 1765 Iordache Ruset împarte averea sa fiilor şi fiicelor. Moşia Trifăuţi „cu locul târgului la Soroca” revine lui Ştefăniţă Ruset, mare logofăt. La 1 iunie 1773 Divanul cere ispravnicilor examinarea hotarelor moşiei Trifăuţi, care aparţine paharnicului Vasile Roset. Conform recensământul din 1774, proprietari ai satului Trifăuţi sunt Iordache Ruset şi Pribescu, cu toate că la 6 ianuarie 1775 Grigore Ghica îi permite lui Vasile Roset să facă pod peste Nistru. La 23 iulie 1787 Alexandru Ipsilanti emite o carte către vorniceasa Catrina Roset, în proprietatea căreia erau Trifăuţii. Moşia Trifăuţi este scoasă la sultan mezat. La 23 mai 1797 clucerul Ştefan Roset vinde moşia Trifăuţi fratelui său, sărdarul Iordache Roset. La 1803 moşia aparţinea banului Milescu. În 1810 proprietar al satului Trifăuţi este Nicolae Hrisoveanu, ginerele lui Iordache Ruset, care la 1820 a vândut satul contra sumei de 60000 lei Mănăstirii Golia din Iaşi. În 1821 satul era dat deja în arendă fraţilor Ioan şi Simion Buzne, fapt confirmat de o scrisoare a lui Ioan către Simion, în care se sublinia că ei au dat pentru 7000 lei unui grec Vasilcăul pe doi ani şi Trifăuţul pe 3 ani.
Despre un alt sat din ocolul târgului Soroca, şi anume Vasilcău, se cunoaşte că a fost vândut de către domnul Moldovei Constantin Movilă postelnicului Chiriţă Paleologul şi soţiei acestuia Maria nu mai târziu de 1611, când a pierdut tronul ţării. Nicolae Iorga menţionează că Constantin Vodă: „[…] vinde unei rude de aproape, Chiriţă Paleologul şi Maricăi, văduvei lui, moşia Vasilcăul «din ocolul târgului Soroca»”. La 22 martie 1620, după decesul lui Chiriţă Paleologul postelnic şi pribejia prin Polonia timp de 8 ani, soţia acestuia Maria se reîntoarce în Moldova şi dăruieşte mănăstirii Vatoped de la Sfântul Munte câteva sate, printre ele numărându-se şi Vasilcău: „ Adecă, eu, Măriia, giupâneasa răpăusatului Chiriţei postelni(cu)lui, scriu şi mărturisescu cu acest zapis al mieu cum eu, deac-am venit din Ţara Leşească în al optul(ea) an, am socotit de bunăvoea mea, de nime nevoită, nice asuprită, de am dat şi am m(i)l(u)it svintei măn(ă)stirii Vatopeat la Sfânta Goră, unde iaste hramul Bl(a)g(o)veştenie Preacistii, ….Şi am dat […] şi satul Vasilcău iară într-acel ţinut, şi satul Cereşnovăţul cu loc de prisacă, şi cu fânaţe, şi cu pomeţi şi cu rediul Cereşnovăţu […]”. La 12 aprilie 1620 domnul Moldovei Gaspar Graţiani întăreşte donaţia dată: „Vasilcău, pe Nistru, care este dreaptă ocină şi danie şi cumpărătură boierului ei Chiriţă postelnicului, de la Constantin voievod […]”. La 17 septembrie 1646 Vasile Lupu confirmă mănăstirii Golia satul Vasilcău ca fiind danie de la Marica, jupâneasa răposatului Chiriţă postelnic, cumpărat de acesta de la Constantin Movilă Voievod, donat mănăstirii Vatoped de la Sfântul Munte după revenirea din pribegia din Polonia aproximativ pe la 1620, donaţia fiind confirmată de Gaspar-Vodă. În 1660 pârcălabul Anastasie a mers să delimiteze hotarul Vasilcăului: „[…] şi nimeni n-a ştiut să fi fost hotărâte acele locuri cu stâlpi, căci sunt din ocolul târgului, loc domnesc, afară numai de doi oameni bătrâni, cu bărbile albe […] arătând semnele până unde au ţinut Vasilcăul şi Trifăuţii, dintr-o stâncă de piatră din cealaltă parte a Nistrului[…]”.
Despre Strijacouţi istoricul Alexandru Gonţa spune că nu este identificat, dar menţionează că aceasta nu înseamnă că pe locul lui nu putea apărea o altă aşezare sau este posibil să-şi fi schimbat numele.
Deci putem constata că ocolul Sorocii a fost compus din cel puţin şase sate: Cosaceuţi (actual-Cosăuţi),Tricinţi (posibil Trinca), Trifăuţi, Vasilcău şi Strijacouţi (neidentificat actual), seliştea Zăvadinele. Ocolul a fost destrămat, iar satele au fost donate în proprietate privată.
Alina FELEA, doctor în științe istorice, conferențiar
