Problema asigurării şi menţinerii calităţii serviciilor educaţionale este una deosebit de importantă cu un impact imediat, dar şi pe termen lung asupra societății. Astfel, o echipă de cadre didactice din Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, cu suportul Fundației LED, au fost antrenate în programul de mentorat din cadrul Proiectului Promovarea înțelegerii comune a calității în educație.
Parcurgerea celor trei module din cadrul seminarelor ne-a permis deducerea ipotezelor și stabilirea obiectivelor de lucru: activitate didactică să parcurgă în concordanță cu documentele normative şi să fie bazată pe o metodologie centrată pe elev; ajustarea programului zilnic și întregii activităţi la nevoile copiilor; crearea unui mediu fizic cu o largă varietate de stimuli şi condiţii, care face învăţarea interesantă, stimulativă, semnificativă şi o consolidează; procesul de învăţare, prin activitățile integrate, să devină un proiect personal al copilului, îndrumat, orientat, animat de educator; participarea activă a copiilor se menține pe tot parcursul activităţilor desfăşurate, care este fundamentată pe principiul învăţării prin acţiune practică; plasarea copilului într-o situaţie autentică, de rezolvare a unei sarcini concrete cu o finalitate reală; oferirea copilului posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile sale sunt cele mai evidente.
Grupul de profesori implicat în instruire: Dubciuc Ludmila, director adjunct pentru instruire practică; Arbuz Irina, profesor de pedagogie, metodist; Revenco Mariana, profesor de pedagogie, metodist; Railean Viorica, profesor de pedagogie, metodist; Vizitiu Tatiana, profesor de metodici particulare, metodist.
Cunoștințele teoretice și practice acumulate la seminar au fost dezvoltate și aprofundate cu elevii la orele de curs, la disciplinele curriculare, didactica educației preșcolare și alte didactici particulare și în deosebi în cadrul stagiilor de practică. Activitatea cadrelor didactice a inclus recomandări practice cu accent deosebit pe studiul amănunțit al Standardelor de învățare și dezvoltare pentru copilul de la 1 la 7 ani și a Ghidului cadrelor didactice pentru educația timpurie și preșcolară. Acestea le-a oferit posibilitatea să cunoască structura standardelor pe domenii de dezvoltare; modul de corelare a domeniilor de dezvoltare cu standardele, indicatorii şi cu practicile de sprijin; să propună practici de sprijin diverse de cele oferite în standarde; modul de organizare a mediului educaţional stimulativ care să încurajeze învăţarea și amenajarea spaţiului de învăţare pe centre de activitate. Elevilor le-au fost propuse studii de caz, situații-probleme, poze și secvențe video, din care au avut posibilitatea de a reflecta asupra practicilor propuse și a unor practici proprii de lucru; Planificarea activității educaționale în concordanță cu Standardele de învățare și dezvoltare pentru copilul de la 1 la 7 ani și importanța acesteia în promovarea învățării. Aici elevii au fost ghidați cum să elaboreze planurile educaționale pe termen lung și scurt, ținând cont de particularitățile individuale a fiecărui copil; Studiul și aplicarea în practică a strategiilor didactice, precum și a instrumentului de monitorizare a pregătirii copiilor și a fișei de monitorizare a progresului școlar, atât în cadrul orelor de metodici, cât și în cadrul stagiilor de practică; Reflectarea asupra activității educatorilor și a studenților, descoperirea măsurilor de îmbunătăţire care ar conduce la dezvoltarea individuală și formarea profesională. De asemenea, un obiectiv aparte a fost asigurarea participării tuturor factorilor interesaţi în procesul de autoevaluare şi de îmbunătăţire a calităţii.
În concluzie, am putea preciza că calitatea în educație şi asigurarea acesteia nu se întâmplă, nu este opţională, ci este o cerinţă a timpului. Îmbunătățirea calităţii educaţiei ar presupune o evaluare, analiză şi acţiune corectivă continuă din partea organizaţiei furnizoare de educaţie, iar beneficiarii educaţiei de calitate ar fi de dorit să fie consultaţi permanent în acest domeniu. Toate acestea pot fi înfăptuite doar prin formare continua a cadrelor didactice și participarea la astfel de seminare.
Dubciuc Ludmila,
director adjunct pentru instruire practică,
Colegiul ”Mihai Eminescu” din Soroca