În perioada 9–29 iulie 2025, Muzeul de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din municipiul Soroca va găzdui expoziția – „Împărțirea Europei. Consecințele pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin)”.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul de Istorie din Berlin-Karlshorst, Fundația Konrad Adenauer, Asociația „Răsăritul Românesc” și alte instituții partenere.
Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 9 iulie 2025, ora 11:00. Publicul va putea descoperi documente, imagini și materiale istorice care reflectă contextul, semnificațiile și urmările pactului semnat în 1939 între cele două regimuri totalitare – nazist și sovietic.














