ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
La Oniţcani, sat din raionul Criuleni, s-a aflat în perioada sovietică o staţie experimentală unde se cercetau efectele iradierii culturilor agricole. „Câmpul gamma” — căci aşa a fost denumit acest obiect, era strict păzit şi aici intrau doar angajaţii şi studenţii Universităţii Agrare ce-şi făceau practica.
Restul sătenilor ştiau doar din auzite ce se întâmplă aici. Fiind în plin război rece, autorităţile sovietice verificau ce se va întâmpla cu diverse culturi în cazul exploziilor radiocative, iar savanţii doreau să afle şi care ar fi beneficiile iradierii prin mărirea cu ajutorul radiaţiei a cantităţii produselor. Zona a fost proiectată în formă de cerc, păzită de un val de piatră cu pământ şi intrarea prin nişte porţi imense.
Colaboratorii instituţiei erau inclusiv şi localnici, iar pentru salariul de 120 de ruble aceştia îşi puneau sănătatea în pericol. Legumele şi fructele crescute aici erau mult mai măşcate şi ispititoare, aşa că chiar dacă oamenii conştientizau că acestea le pot face rău, oricum gustau uneori din roadele interzise. Iradierea culturilor se făcea cu Cesium 137, substanţă radioactivă foarte periculoasă care a dat mari bătăi de cap omenirii în cazul avariilor de la centralele nuclerale din Cernobîl şi Fukushima.
Poligonul a fost dat uitării după destrămarea Uniunii Sovietice, iar cei care doreau să se îmbogăţească peste noapte au furat utilajul, cablurile şi tot ce s-a putut lua şi vinde, chiar dacă acestea au fost iradiate ani la rând. De acolo au dispărut şi mai multe containere cu Cesium 137, dintre care au fost găsite doar vreo patru. Acum la complexul din Oniţcani nu a mai rămas practic nimic, doar valul de pământ cu diametru de 100 metri şi înălţimea de 5 metri mai aminteşte de complexul experimental. În prezent aici toţi au acces liber, şi dacă unii vin din curiozitate, alţii utilizează acest loc pentru şedinţe foto mai neobişnuite.
Am vazut acest documentar. Il recomand, este foarte interesant. Pracitc, aflam cum ce vedem in filme de fapt ca SF este inspirat din realitate.
Un must-see.