Din amintirile Alei Levco: „Tata, liderul care a schimbat fața culturii în comunitatea noastră” / VIDEO

0
198

Simion Gogu, un lider remarcabil și devotat al comunității din Slobozia-Cremene, a marcat profund dezvoltarea culturală și infrastructurală a satului său și a localităților învecinate pe parcursul celor 25 de ani în care a fost președintele gospodăriei agricole „Octombrie.”

Născut în toamna anului 1920, Gogu a avut o influență semnificativă nu doar în agricultură, ci și în viața culturală a comunității, contribuind la formarea unei generații care apreciază valorile artistice și respectul față de tradiții.

Ala Levco, una dintre fiicele lui Simion Gogu, ne-a împărtășit amintiri prețioase despre tatăl său, subliniind rolul său ca lider și om de familie. Ala, își amintește cu afecțiune de loialitatea tatălui său, față de cei apropiați: „Era foarte loial cu noi, nu ne-a certat niciodată acasă, dar prin cuvânt am fost întotdeauna responsabili să facem tot ce ne-a cerut.” Deși și-ar fi dorit un fiu, fiind tată a patru fete, Gogu s-a mândrit cu realizările lor și le-a insuflat valorile unei educații bazate pe omenie și respect.

Ala, a descris cum Simion Gogu a cultivat un colectiv unit și prietenos, chiar dacă a avut cerințe clare și așteptări de la cei din jur. „A fost un conducător prietenos, nu sever, ne-a învățat omenie, respectul față de oameni, portul frumos, binele de rău și frumosul de urât.”

Pe lângă educație, Gogu a susținut cu ardoare activitățile culturale și artistice, sprijinind formarea mai multor ansambluri – vocal-instrumentale, corale, de dans și fanfară. Aceste colective au participat la festivaluri naționale și internaționale, de la Chișinău până la Moscova, contribuind la prestigiul comunității în ansamblu. „Am participat și eu, de mică, la aceste evenimente frumoase,” își amintește Ala cu emoție, aducând în discuție vremurile în care satul vibra de energie și entuziasm cultural.

O parte a moștenirii lăsate de Simion Gogu rămâne legată de infrastructura culturală bine organizată: Casa de Cultură din Slobozia-Vărăncău a fost centrul de repetiții pentru toate colectivele artistice, iar transportul și excursiile organizate pentru membrii acestor grupuri nu erau o raritate, contribuind la consolidarea unei comunități solidare și dedicate. „Toți aveau posibilitatea să participe, nu exista nicio barieră. Organizau excursii, se mergea la mare, în țările baltice, iar cei implicați primeau și condiții de odihnă,” povestește Ala.

Pe plan personal, Simion Gogu a fost o sursă de inspirație pentru fiicele sale, iar educația muzicală a rămas o tradiție vie în familie. „Eu sunt absolventă a școlii muzicale de aici,” spune Ala, mândrindu-se că a urmat studiile la Colegiul Ștefan Neaga și la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu”, unde a acumulat ani de experiență și pasiune pentru muzică, asemenea tatălui ei.


Articolul precedentImagini de poveste de la Moara de Piatră, Drochia / VIDEO
Articolul următorPeste 26 de milioane de copaci vor fi plantați toamna aceasta. Unde vor avea loc împăduririle

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.