Conducerea Primăriei municipiului Soroca a plecat pentru trei zile în Ucraina

0
132
Sursa: facebook.com/Yampilmiskrada

În orașul ucrainean Iampil, are loc Forumul “Trasee Turistice din Podolia Ucraineană 2024”, la care participă și o delegație din partea Primăriei municipiului Soroca. Primarul Lilia Pilipețchi și viceprimarul Veaceslav Ursu reprezintă Soroca în cadrul acestei activități ce se desfășoară în perioada 18-20 octombrie.

Vecinii de peste Nistru își pun mari speranțe în turism, ca una dintre căile de dezvoltare a economiei după încheierea războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei. “Războiul se va încheia și trebuie să fim pregătiți pentru un boom turistic” s-a menționat la începutul evenimentului. Forumul îmbină teoria cu prezentările și practica cu vizite la principalele obiective turistice și participarea la expoziții. 

De menționat că până la pandemie a fost implementat un proiect în care au fost promovate atracțiile turistice de pe ambele maluri ale Nistrului, atât din raionul Soroca cât și din și Iampil. În cadrul proiectului „Turismul rural – un pas sigur pentru sporirea cooperării transfrontaliere între raioanele Soroca și Iampil”, implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu autorităţile raionale din aceste două regiuni a fost creată o hartă cu cinci rute turistice comune (Ecoturism: Potecile Nistrene pitorești, Istorică: Pe urmele strămoșilor, Religioasă: Locuri Nistrene sacre, Etno-culturală: Diversitatea Nistreană și Gastronomică: Aromatele gusturi Nistrene), un film documentar despre potențialul turistic al regiunii, pliante ale 15 prestatori de servicii turistice (9 din raionul Soroca și 6 din Iampil), un ghid pentru dezvoltarea afacerilor în turismul rural, și altele.

Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC) și implimentat de GIZ.

 


Articolul precedentDFC и Microinvest укрепляют своё партнёрство кредитом в размере 30 миллионов долларов для поддержки предпринимательства в Молдове
Articolul următorElevii din Soroca au creat 20 de spoturi de motivare a tinerilor să participe la votare / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.