Prezent în tot mai multe bucătării ale din toate colțurile țării, cuptorul cu microunde este unul dintre cele mai folosite elecrocasnice din casă. Cu toate că în interiorul lui punem vasele cu mâncare, uităm că acest aparat are nevoie de o îngrijire specială. Dacă nu este curățat constant, se poate transforma într-un adevărat focar de bacterii dăunătoare sănătății organismului uman.
Un truc simplu, rapid, ieftin și eficient a fost descoperit din întâmplare, devenind rapid una dintre armele secrete ale gospodinelor din întreaga lume. Vei vedea cum o singură felie de lămâie te va scăpa de o sarcină destul de dificilă: igienizarea interiorului cuptorului cu microunde. Pereții interiori ai aparatului electrocasnic vor fi ca noi, datorită proprietăților antibacteriene și antifungice ale lămâii. În plus, vei observa că poate dizolva și petele de grăsime sau mâncare uscată și elimină și mirosurile neplăcute. Tot ce trebuie să faci este să pui o felie de lămâie sau un bol în care ai amestecat apă cu zeamă de lămâie în cuptorul cu microunde, să-l setezi la viteză maximă și să-l pui să funcționeze timp de cinci minute și toată murdăria o să dispară.
Trucul care te scapă de grijă mâncării încălzite neuniform
Dacă te confrunți cu urme de resturi de mâncare sau de grăsime mai dificile, poți adăuga în soluția din zeamă de lămâie și apă o linguriță de bicarbonat de sodiu.
În cazul în care nu mai vrei să te confrunți cu situațiile în care mâncarea nu este încălzită în mod uniform, trebuie să știi cum să aranjezi alimentele în cuptorul cu microunde. Autoarea Amy Sherman a oferit câteva sfaturi în acest sens într-una dintre lucrările sale despre utilizarea corectă a acestor aparate.
„Friptura aș tăia-o în felii subțiri înainte de a o încălzi. O întind uniform pe farfurie, după care o acopăr cu o folie de plastic sau cu hârtie pergament. Apoi, aș seta un nivel de încălzire mic, pentru a nu o găti prea tare. Același lucru este valabil și în cazul cartofilor prăjiți”, a explicat autoarea Amy Sherman într-una dintre lucrările sale despre utilizarea corectă a cuptoarele cu microunde.